Lucrurile au escaladat, miercuri dimineață, la Spitalul Județean de Urgență Pitești, în secția care a fost în centrul atenției publice de-o săptămână încoace, după ce medicul specialist ORL, Andrei Găitan, a postat un mesaj în mediul online, care a devenit viral. Acesta acuza conducerea Spitalului Județean de Urgență Pitești de tratament preferențial și a vorbit despre sacrificiile pe care le face zi de zi pentru a profesa meseria pe care și-a ales-o.
În contextul acestui scandal, care a pus Spitalul Județean într-o lumină nu tocmai favorabilă, șefii de secție doresc să fie respectate toate regulile, în special cele legate de programul de lucru. Însă, miercuri, medicul Găitan s-a supărat după ce a fost trecut, absent, în sfârșit în condică, având în vedere că întârziase aproximativ o oră la locul de muncă, potrivit șefei de secție, Mădălina Zamfir. Supărarea lui a fost atât de mare, încât a amenințat-o pe șefa de secție. Ba chiar, medicul răsfățat, supărat nevoie mare că lucrurile au început să fie făcute ca la carte, așa cum este normal într-o instituție publică, ar fi avut o reacție violentă, dând cu pumnul într-un perete, chiar lângă locul în care se afla medicul Zamfir.
Situația scăpată de sub control, care l-a avut ca protagonist pe medicul Andrei Găitan, ne-a fost confirmată de către șefa de secție, doamna doctor Zamfir:
Este adevărat. A avut o reacție violentă atât verbal, cât și fizic, pentru că am îndrăznit să îl trec absent. Nu este prima dată când este violent verbal. De-a lungul timpului a mai avut conflicte cu personalul medical, dar astăzi, situația a scăpat de sub control. Încă nu îmi vine să cred că s-a întâmplat așa ceva. Este inadmisibil un astfel de comportament din partea unui medic”, a declarat Mădălina Zamfir pentru Ancheta Online.
Supărarea domnului doctor ar fi venit după ce a fost schimbată conducerea, care acum îl „obligă” să stea la program. Astfel, astăzi, doctorul Găitan a izbucnit, vărsându-și furia pe șefa secției ORL.
Potrivit acesteia, martori la ieșirea violentă a doctorului au fost atât cadrele medicale aflate în secție la acel moment, dar și pacienții, care au rămas surprinși că un medic poate avea un comportament atât de neadecvat într-un spital, loc în care oamenii vin să își rezolve problemele de sănătate.
Un conflict asemnănător a avut loc, între cei doi, și în urmă cu câteva săptămâni, însă, atunci medicul Găitan s-a „mulțumit” să arunce câteva vorbe grele, folosind un limbaj colorat.
Șefa de secție spune că vor fi luate măsuri în ceea ce îl privește pe domnul doctor.
De asemenea, directorul medical al Spitalului Județean Argeș, domnul Ștefan Costin, cataloghează acest eveniment drept unul inadmisibil:
Este inadmisibil un astfel de comportament. Am înțeles că supărarea domnului doctor ar fi că este obligat să stea la program. Lucru cu care el nu prea e obișnuit. Odată cu schimbarea șefului de secție, s-au impus anumite reguli, practic trebuie doar să respecte programul de lucru”, a adăugat directorul medical al spitalului.
Reacții post scandal: Găitan – față în față cu demisia
După ce situația de miercuri a fost făcută publică, medicul Andrei Găitan, a anunțat, joi dimineață, că își va da demisia de la Spitalul Județean. Anunțul a fost făcut, așa cum ne-a obișnuit, pe Facebook. Dumnealui susține că postarea de săptămâna trecută, care a devenit virală, i-a adus numai amenințări și probleme. Mai mult, medicul susține că a încercat să discute cu conducerea instituției despre situația în care se află, dar a fost întâmpinat cu o atitudine zeflemitoare.
Chiar am incercat…
Saptamana aceasta am incercat, de doua ori, sa discut cu cei din conducerea spitalului despre cele intamplate. In prostia mea, chiar am crezut ca vom putea avea un dialog sincer, ca intereseaza pe cineva: de ce? sau cum? …dar am inteles ca asemenea lucruri se intampla doar in povesti.
Am fost intampinat cu o atitudine zeflemitoare, de un domn cu un zambet sfidator si batjocoritor a carui retorica si comportament a fost aidoma unui stapan de sclavi.
(…)
Nu am muncit 5 ani in acest spital, aducand bani si operand ca sa merit asa ceva. Voi reactiona cum pot si imi voi cauta de munca altundeva. Nu ma tine nimic legat de Spitalul din Pitesti. Nu am aici familie, catel, purcel si nici vreun apartament, cum probabil ati auzit. Voi cauta un loc unde e mai importanta medicina, unde sunt mai importanti pacientii si cazurile tratatate decat secundarul din condica. Voi cauta un loc cu oameni care isi doresc sa opereze lucruri frumoase si interesante si cu manageri si directori medicali interesati de sprijinirea oamenilor dornici de munca…”, a fost mesajul postat pe Facebook de către medicul Andrei Găitan.
Citiți aici mesajul complet postat de medicul Găitan.
În urma acestui mesaj, președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a avut o reacție dură, spunând că amenințarea doctorului că va pleca, nu impresionează pe nimeni și că prezența lui nu este indispensabilă:
Amenințarea domniei sale că va pleca de aici nu ne impresionează! Sigur, orice medic în minus este o pierdere, dar lipsa acestui domn doctor nu este una indispensabilă, pentru că domnia sa s-a făcut dispensabil, din moment ce Spitalul Județean a funcționat și fără el, pentru că era prea ocupat cu clienții de la alte clinici private”, a transmis președintele CJ Argeș.
Potrivit președintelui CJ Argeș, din verificările făcute, se pare că doctorul Andrei Găitan ajungea la Spitalul Județean atunci când dorea, nerespectând programul de lucru. Ion Mînzînă spune că a cerut conducerii Spitalului să fie făcută o anchetă prin care se va verifica activitatea medicului.
Vom cere instituțiilor statului să verifice și să constate dacă nu cumva domnul doctor, în perioada în care conform contractului de muncă trebuia să aibă grijă de pacienți la Spitalul Județean, presta de fapt pe la niște clinici particulare, pentru că aceste derapaje duc în sfera infracționalității”, a adăugat Ion Mînzînă.
Foto Facebook
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Mare dreptate are răsfățatul doctor Găitan! Praf e sistemul ăsta sanitar! Că a tolerat!