Nici o zi fără șoferi vitezomani! Bucureștean prins de radar pe DN 73
Nu trece nici o zi fără ca șoferii vitezomani să își facă simțită prezența pe străzile din Argeș.
Potrivit polițiștilor rutieri argeșeni, în ultimele 48 de ore au fost aplicate 316 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 54.000 de lei. De asemenea, au fost reținute, pentru a fi ulterior suspendate,11 permise de conducere și au fost retrase 16 certificate de înmatriculare.
Printre cei sancționați se numără și șoferi vitezomani. De exemplu, un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din București, a fost depistat pe DN 73,pe raza localității Mihăești, în timp ce mergea cu viteza de 115 km/h.
De asemenea, un bărbat de 50 de ani, din Călinești, a fost prins conducând pe DN 7, pe raza de domiciliu, cu viteza de 110 km/h.
Ambii conducători auto au fost lăsați fără permisele de conducere, în vederea suspendării pentru 90 de zile. De asemenea, aceștia s-au ales cu câte o amendă contravențională de 1.305 lei.
sursă colaj foto publika.md/romania-actualităti.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Catalizatoare furate în Pitești! Trei tineri prinși în flagrant