anchetaonline.ro

Nicolae Georgescu: „A sosit momentul să punem în aplicare o nouă măsură de sprijin pentru cei cu venituri mici”

de | 19.10.2022 09:49 | Știri, Județean, Național, Politic

Deputatul PSD de Argeș, Nicolae Georgescu a transmis un mesaj în mediul online în care precizează faptul că este momentul să se pună în aplicare o nouă măsură de sprijin pentru cei cu venituri mici.

Acesta mai spune că se va acționa la fel ca iarna trecută, se vor găsi noi modalități de a-i ajuta direct pe toți cei care muncesc, dar care nu reușesc să-și achite facturile de căldură și cele de lumină.

 

A sosit momentul să punem în aplicare o nouă măsură de sprijin pentru cei cu venituri mici. Ne aflăm într-un moment complicat și ciudat din istoria recentă a Europei pe care trebuie să-l depășim, fără să lăsăm niciun român în urmă. Acum, datoria noastră este să combinăm aceste circumstanțe cu obiective clare și măsuri importante care să protejeze populația de prețurile exorbitante la hidrocarburi și energie, respectiv, la produsele de larg consum.

 

Știm că lupta cu inflația nu este ușoară, iar pe lângă proiectele guvernamentale pentru o infrastructură mai bună, proiectele de dezvoltare și alte investiții publice care vor produce rezultate în viitor, este nevoie de o măsură de sprijin pentru familiile vulnerabile.”

 

Nicolae Georgescu mai menționează faptul că președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat deja că a solicitat miniștrilor Finanțelor și ai Muncii date la zi despre veniturile pe familii, pentru a elabora noi propuneri de ajutor temporar pentru perioada iernii.

 

Vom acționa așa cum am făcut iarna trecută. Vom găsi noi modalități de a-i ajuta direct pentru cei care muncesc, dar nu reușesc să-și achite facturile pentru căldură, lumină, etc.

 

Iarna trecută, ca urmare a inițiativelor PSD, aproximativ 13 milioane de cetățeni au beneficiat de compensarea facturilor la electricitate, astfel încât să nu resimtă creșterea prețurilor. De data aceasta, grupul social-democrat din care fac parte va aplica ajutoare aproape chirurgicale: „bani concentraţi pe cei care au cea mai mare nevoie”, a mai adăugat deputatul Nicolae Georgescu.

 

 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Nicolae Georgescu