Noi restricții impuse de Facebook și Instagram!

de | 10.01.2023 17:48 | Știri, Lifestyle, Național

Compania Meta a anunțat că Facebook și Instagram au decis să restricționeze, o dată cu luna februarie, accesul agențiilor de publicitate la datele adolescenților, conform The Guardian. Cele două aplicații vor restricționa datele utilizatorilor, care până în prezent era vizibil de firmele de publicitate.

Astfel, acestea nu vor mai putea vedea date precum sexul unui utilizator sau tipul de postări cu care a interacționat acesta. , ca modalitate de a direcționa reclamele către aceștia.

De asemenea, Meta a precizat că vor fi vizibile doar date precum vârsta și locația unui utilizator.

Totodată, adolescenții care utilizează cele două aplicații, vor putea alege, din luna martie, să vadă mai puține reclame, folosindu-se de setările conturilor, unde pot selecta „să vadă mai puțin”, potrivit Digi24.

Ca parte a muncii noastre continue de a menține aplicațiile adecvate vârstei pentru adolescenți, facem noi modificări în privința agențiilor publicitare. (…) Recunoaștem că adolescenții nu sunt neapărat la fel de pregătiți ca adulții pentru a lua decizii cu privire la modul în care datele lor online sunt utilizate pentru publicitate, în special atunci când vine vorba de a le arăta produse disponibile pentru cumpărare. Din acest motiv, restricționăm și mai mult opțiunile pe care le au agențiile de publicitate pentru a ajunge la adolescenți, precum și informațiile pe care le folosim pentru a le afișa reclame adolescenților”, a explicat Meta, conform sursei citate.

 

Foto descriptiv. Sursa adpm.ro

Citiți, de asemenea pe anchetaonline.ro

Zodiile care au noroc cu carul în prima lună din an

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole