Numărul donatorilor de sânge a crescut în România, după majorarea tichetelor

de | 12.01.2024 09:07 | Național, Eveniment

Numărul donatorilor de sânge s-a dublat, în mai multe judeţe din ţară, după ce valoarea tichetelor a crescut de la 67 de lei la 280 de lei. Guvernul a decis majorarea acestora pentru a încuraja donarea de sânge, iar măsura a intrat în vigoare de la începutul acestui an.

În afara tichetelor, cei care donează primesc și zi liberă de la muncă sau de la școală și în cele mai multe orașe primesc și gratuitate cu mijloacele de transport în comun, pentru o zi.

În unele centre s-a ajuns la cel mai mare nivel din istorie, astfel că medicii sunt nevoiți să restricționeze accesul donatorilor.

Medicii le recomandă oamenilor să sune înainte de a pleca de acasă, astfel încât să nu facă drumul degeaba până la centrul de donare.

La Centrul de Transfuzii din Timișoara veneau anul trecut între 60 si 80 de donatori pe zi. După majorarea valorii tichetelor, numărul donatorilor s-a triplat, iar cei de la centru au fost nevoiți să limiteze la maximum 120 de donatori pe zi.

O situație similară a avut loc și în Bistrița, unde medicii le-au transmis oamenilor că au stocurile prea mari, în special pentru grupa A2 pozitiv.

Pentru două zile am și stopat donarea de sânge cu grupa A pozitiv. De la începutul acestui an a crescut cam de 10 ori.”, a transmis Adina Beudean, director centru transfuzii Bistrița pentru stirileprotv.ro

Numărul donatorilor de sânge a crescut și la Sibiu, unde Centrul de Transfuzie Sanguină a decis să limiteze numărul donatorilor la cel mult 60 de persoane pe zi.  Prioritate o au donatorii fideli, relatează Sibiu Independent.
Datorită creșterii fluxului de donatori în această perioadă, pentru buna gestionare a resurselor vă rugam să urmariți pagina noastra de Facebook, unde vom posta necesarul pe grupe de sânge. Numărul donatorilor va fi restricționat la max. 60/zi și vor avea prioritate donatorii fideli. Când se atinge limita, se oprește accesul la fișier. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, au transmis, pe rețelele sociale, reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Sibiu.
Și în Alba, odată cu începerea noului an, numărul celor care vor să doneze sânge a crescut enorm.
Având în vedere faptul că numărul donatorilor de sânge a crescut zilnic, depășind capacitatea de recoltare, prelucrare, testare și stocare, Centrul de Transfuzie Sanguină Alba va lua urmatoarele măsuri începând cu data de 08 ianuarie 2024: pentru grupele de sânge la care stocurile sunt mari CTS Alba își rezerva dreptul de a amana de la donare, donatorii cu grupele respective în functie de necesități. Aceste informații vor fi obținute de la fișier”, au transmis reprezentații unității medicale citați de Alba24.ro.

Și Centrul de Transfuzie Sanguină Ploieşti s-a confruntat, la începutul acestui an, cu un număr mare de persoane care s-au prezentat pentru donare, conducerea centrului fiind nevoită să limiteze donările pentru a face un management corect al stocurilor.

Noi, împreună cu donatorii, lucrăm doar pentru pacienţi. Principiul de bază este a da sângele potrivit pacientului potrivit la momentul potrivit. Deci noi recoltăm sânge de la donatorii care corespund cererilor pe care le avem din spitale. Creşterea valorii bonurilor a făcut ca donarea să devină interesantă pentru mai multă lume. (…) Nu este pentru prima dată când ne vedem nevoiţi să limităm donarea. De fiecare dată când am avut stoc excedent pe un component sau o grupă de sânge am făcut acest lucru. Ideea este ca alimentarea stocurilor să fie ritmică. (…) Obligaţia noastră ca profesionişti este să facem managementul corect al stocurilor şi componentelor. (…) Facem management corect al stocurilor, pentru că nu există dreptul donatorilor de a dona, ci dreptul pacientului de a primi sânge potrivit la momentul potrivit şi produs cât mai proaspăt”, a explicat Georgeta Hanganu, directorul centrului, pentru Agerpres

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Accident în Pitești! O femeie a fost lovită de o mașină

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole