Scena politică românească se animă cu nume surprinzătoare în contextul formării unui nou guvern, în urma consultărilor de la Cotroceni. Deși oficial atât liderii politici, cât și președintele Nicușor Dan au susținut că nu s-a discutat despre funcții, în spatele ușilor închise, la ”bursa zvonurilor”, au început să apară conturate deja posibile portofolii. Una dintre cele mai speculate direcții este cea în care noul guvern ar urma să fie condus de Ilie Bolojan, liderul interimar al PNL, iar în echipa extinsă sunt propuse figuri din toate partidele parlamentare – de la USR și PSD până la UDMR. Dacă speculațiile se confirmă, vom asista la o combinație de continuitate și noutate într-un Executiv cu mize uriașe.
Potrivit informațiilor Antena 3 CNN, citate de cei de la stiripesurse.ro, vicepremier ar putea fi Marian Neacșu de la PSD, iar președintele Camerei Deputaților ar putea fi liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu. Pentru funcția de președinte al Senatului, ar fi luați în considerare Ștefan Pălărie (USR) și Mircea Abrudean (PNL).
De asemenea, potrivit sursei citate, iată ce nume sunt speculate pentru noul cabinet:
Ministerul Afacerilor Interne – Cătălin Predoiu (PNL) sau Mihai Tudose (PSD);
Ministerul Apărării Naţionale – Cătălin Predoiu (PNL) sau Mihai Tudose(PSD);
Ministerul de Externe – sunt speculați pentru acest portofoliu fostul premier Dacian Cioloș, Ana Birchall și Cristian Diaconescu;
Ministerul Finanţelor – Bogdan Huțucă (PNL);
Ministerul Muncii – Ciprian Șerban (PSD) sau Simona Bucura-Oprescu (PSD);
Ministerul Transporturilor – Marian Neacşu (PSD) sau Ciprian Șerban (PSD);
Ministerul Educației și Cercetării – Daniel David (PNL);
Ministerul Justiţiei – Alexandru Dumitriu (USR) sau Radu Marinescu (PSD);
Ministerul Economiei, Digitalizării și Turismului – Bogdan Ivan (PSD);
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Adrian Veștea (PNL) sau Florin Barbu (PSD);
Ministerul Culturii – Marius Manole (actor) sau Kelemen Hunor (UDMR);
Ministerul Energiei – Sebastian Burduja (PNL);
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Tanczos Barna (UDMR) sau Diana Buzoianu (USR);
Ministerul Fondurilor Europene – Cristian Ghinea (USR) / Marcel Boloş (PNL)/ Oana Țoiu (USR);
Ministerul Sănătății – Alexandru Rogobete (PSD)/ Emanuel Ungureanu (USR)/ Adrian Wiener (USR).
Foto descriptiv. Sursă foto: sgg.gov.roa
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
„Majoratul digital”. Vârsta de 16 ani – propusă pentru acces online fără acord parental