Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal în care se desfășoară mai multe cercetări, printre altele, și pentru săvârșirea de infracțiunii de ,,deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri”, conform art. 452 din Legea nr. 227/2015 – Codul fiscal, și au reținut un bărbat de 54 de ani, din Poiana Lacului.
Dincolo de cele 14 persoane vizate de această anchetă, este investigată în egală măsură și activitatea unei societăți comerciale. Din cercetările efectuate de către organele de lege s-a stabilit că în perioada ianuarie – decembrie 2021, persoanele anchetate ar fi deținut la adresele de domiciliu, precum și la adresele unor terțe persoane, din Pitești, Căteasca și Poiana Lacului, ar fi produs și/sau achiziționat, în total, cantitatăți însemnate de alcool etilic.
Prejudiciul creat bugetului de stat este de aproximativ 280.000 de lei.
IPJ reamintește că la data de 16 decembrie 2021, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au efectuat 22 de percheziții domiciliare, în localitățile Pitești, Poiana Lacului, Căteasca, Topoloveni, Bradu, Suseni și Moșoaia. În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate cantități ce totalizează aproximativ 10.000 de litri de alcool, sumele de aproape 70.000 de lei și 8.000 de euro, precum și alte bunuri și obiecte.
De asemenea, în zilele de 23 și 24 noiembrie a.c., polițiștii au pus în aplicare 12 mandate de aducere emise pentru persoanele bănuite, iar în urma administrării probatoriului, în ziua de 23 noiembrie a.c., au fost reținute 4 persoane, cu vârste cuprinse între 42 și 52 de ani.
Foto descriptiv.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Fratele lui Tzancă Uraganu s-a dat drept preot și a făcut bani de pe urma credincioșilor!