Petrecere mare la finele săptămânii trecute. Oana Neagu, cunoscută în mediul public pentru preocupările sale artistice, fiind vocea NRG Events, o firmă care organizează evenimente și este însărcinată cu muzica și buna dispoziție, a spus un „Da” hotărât în fața ofițerului de stare civilă.
Povestea sa de dragoste, care a început în urmă cu 4 ani, a trecut într-o nouă etapă, cea a căsniciei. Oana Neagu a devenit, cu acte, soția lui Alexandru Uță, fiul regretatului antrenor emerit de caiac-canoe, Florin Uță.
Cei doi sunt foarte îndrăgostiți și au experimentat deja ce înseamnă „la bine și la greu”, Oana având o serie de probleme de sănătate în ultimii ani, din care a iești învingătoare de fiecare dată. Victorii la care a contribuit semnificativ și susținerea iubitului său.
Dorim să ne mărim familia atunci când eu voi avea permisiunea medicilor, nu știm când, dar sperăm cât mai curând!”, ne-a declarat aceasta, fiind în culmea fericirii.
Cei doi miri, care au radiat de fericire, și-au planificat cununia religioasă pentru anul viitor.
Pe această cale, redacția ANCHETA le dorește „Casă de piatră!” și să li se îndeplinească toate dorințele!
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Părintele Clement, starețul Mănăstirii Slănic, înaintat la grad de arhimandrit