Oltean vitezoman, tras pe dreapta în Argeș!

de | 09.10.2023 23:38 | Județean, Eveniment

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru reducerea riscului rutier și creșterea gradului de disciplină în trafic.

În urma acțiunilor, oamenii legii au aplicat 369 de sancțiuni contravenționale. Totodată polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării dreptului de circulație, 30 permise de conducere și au retras 18 certificate de înmatriculare.

Printre cei sancționați s-au aflat și vitezomanii. Astfel, un bărbat de 34 de ani, din Slatina, s-a ales cu permisul suspendat pe patru luni după ce a apăsat prea tare pedala de accelerație.

Tânărul a fost depistat de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, în timp ce conducea un autoturism pe DN 73 – Mihăești, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 131 km/h, pe un sector de drum cu limita legală de 50 km/h.

Pentru fapta sa, olteanul s-a ales cu permisul de conducere suspendat pentru 120 de zile. Totodată, el a fost sancționat cu 1.305 lei.

Fără permis a rămas și un bărbat de 55 de ani, din Mioveni. El a fost depistat de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, în timp ce conducea un autoturism pe DN 73 – Schitu Golești, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 120 km/h.

Pentru că a apăsat prea tare pedala de accelerație, bărbatul de 55 de ani din Mioveni s-a ales cu permisul de conducere suspendat pentru 90 de zile.

Totodată, el a fost sancționat cu 1.305 lei.

foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Un autocar cu peste 80 de pasageri s-a răsturnat! A fost activat Planul Roșu

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: DN 73

Ultimele articole