Oprit în trafic de polițiști, Jador a ieșit pozitiv la DrugTest. Ce arată rezultatele de la INML

de | 19.05.2025 17:44 | Național, Eveniment

Jador, unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de manele din România, este acum în centrul unei anchete, după ce a ieșit pozitiv la Drugtest.

Incidentul a avut loc pe 14 mai 2025, în jurul orei 20:05, când polițiștii Brigăzii Rutiere l-au oprit în trafic, în Sectorul 5 al Capitalei, pentru un control de rutină.

Potrivit spynews.ro, în urma testării cu aparatul DrugTest, Jador a ieșit pozitiv la opiacee, motiv pentru care a fost condus imediat la INML pentru prelevarea de probe biologice.

Substanța depistată poate fi întâlnită și în unele medicamente. Între timp, cântărețul de manele a rămas fără permis pentru 72 de ore.

Astăzi au ieșit rezultatele, care confirmă consumul de substanțe.

Drept urmare, a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Rezultatele au fost confirmate ulterior prin metode clinice de către Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici”.

În acest context, a fost deschis dosar de cercetare penală pentru sâvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor, faptă prev. și ped. de art. 336 alin. 2 din Codul Penal.

În urma administrării întregului material probator, care include și rezultatul cantitativ al probelor recoltate, organul de cercetare penală din cadrul Brigăzii Rutiere va formula propuneri corespunzătoare către unitatea de parchet competentă teritorial.”, au transmis autoritățile

Jador, reacție ironică după testul pozitiv

La scurt timp după ce a fost testat pozitiv, Jador a oferit o reacție publică în care a abordat cu ironie situația în care se află:

Mi-am permis-o! Îmi bag în venă din alea! Heroină?! Aia se face cu seringa?! Ce să zic, are dreptate! Pune aici la cocaină, că nu iau, să știe lumea că nu mă droghez! Mă duc la INML, respect legea, normal”, a declarat artistul pentru spynews.ro.

Foto: Facebook Jador Official

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Jaqueline Cristian s-a calificat optimile turneului de la Rabat

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole