Conducea băut și fără permis, pe străzile din Câmpulung

de | 19.05.2025 16:29 | Județean, Eveniment

Un bărbat de 44 de ani, din Câmpulung, s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de polițiști conducând un autoturism, deși avea permisul de conducere anulat și se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Incidentul a avut loc ieri, 18 mai, chiar în ziua alegerilor. Bărbatul se deplasa pe raza localității de domiciliu când a fost oprit pentru un control de rutină. În urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat că acesta nu deține dreptul de a conduce niciun tip de vehicul.

Mai mult, aparatul etilotest a indicat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Pe numele său au fost întocmite acte premergătoare pentru săvârșirea a două infracțiuni: conducerea unui vehicul fără permis și conducerea sub influența alcoolului. Cercetările sunt în desfășurare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și aplicarea măsurilor legale.

Tot ieri, polițiștii Serviciului Rutier Argeș au depistat un alt bărbat, în vârstă de 59 de ani, din comuna Cuca, aflat la volan pe DN 7, fără a deține permis de conducere.

Și în acest caz, a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără drept, iar cercetările continuă.

foto descriptiv ordinea.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Tânără de 22 de ani din Argeș sancționată pentru conducere agresivă

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole