Partidul Oamenilor Tineri (POT) înființat de deputata Anamaria Gavrilă și de sora ei, împreună cu o doctoriță din Hunedoara a atins în urma alegerilor din 1 decembrie 2024 un procentaj de 6.37% din totalul voturilor valabil exprimate, trecând în acest context pragul pentru a intra în noul legislativ.
Printre membrii partidului se află și Valentina Aldea, o tânără frumoasă care potrivit cancan.ro s-ar ocupa de videochat. Acest lucru chiar este o premieră în țara noastră. Din noul Parlament al României ar face parte și o femeie care se dezbracă pe internet.
Potrivit presei naționale noua senatoare apare sub numele de Justinn Jade iar pozele cu ea fac senzație în mediul online.
Referitor la acest subiect Anamaria Gavrilă, preşedinta POT, a transmis pe pagina sa de socializare că este o campanie de denigrare a partidului său.
Partidul Oamenilor Tineri condamnă ferm campaniile de denigrare prin imagini false
Partidul Oamenilor Tineri (POT) își exprimă indignarea față de apariția în spațiul public a unor imagini fabricate și denigratoare, menite să compromită integritatea și imaginea unei doamne Valentina Aldea din partea formațiunii noastre. Aceste atacuri josnice, lipsite de orice fundament moral sau factual, sunt o tentativă clară de manipulare a opiniei publice și de deturnare a atenției de la dezbaterea reală, bazată pe soluții și proiecte pentru cetățeni.
Ne confruntăm cu o încercare disperată de a slăbi încrederea cetățenilor în procesul democratic și în oamenii de valoare care candidează pentru a aduce schimbări reale. Respingem categoric aceste practici toxice care nu doar că aduc prejudicii persoanelor vizate, dar afectează în mod grav sănătatea spațiului public și dialogul democratic.
Facem un apel către instituțiile competente să ia măsuri urgente pentru a identifica sursa acestor materiale false și pentru a trage la răspundere pe cei responsabili. Totodată, solicităm platformelor sociale și instituțiilor media să manifeste o responsabilitate sporită, evitând propagarea unor astfel de informații fără o verificare prealabilă.
Candidații noștri se angajează să respecte cele mai înalte standarde etice în această campanie și să se concentreze pe soluțiile concrete pentru problemele reale ale oamenilor. Este regretabil că oponenti politici aleg să recurgă la asemenea tactici, în loc să participe la o competiție onestă bazată pe idei și principii.
POT își reafirmă angajamentul pentru o politică transparentă, integră și orientată către binele comun. Vom continua să luptăm împotriva dezinformării și să protejăm valorile democratice în fața acestor atacuri mizerabile”.
Într-o postare pe facebook, Valentina Aldea transmite că acele fotografii apărute în presă sunt fabricate.
În calitate de candidat al Partidului Oamenilor Tineri (POT), mă văd nevoită să răspund cu fermitate apariției și publicării unor imagini false și denigratoare la adresa mea în anumite instituții media. Aceste materiale reprezintă o încercare flagrantă de discreditare și de deturnare a atenției de la campania electorală bazată pe soluții reale pentru cetățeni.
Publicarea unor asemenea imagini fabricate, fără o verificare riguroasă și fără respectarea deontologiei jurnalistice, este inacceptabilă și dăunează nu doar persoanei mele, ci și climatului democratic. Este regretabil că unele instituții media aleg să devină instrumente ale manipulării și defăimării în loc să informeze corect publicul.Solicit următoarele:1. Retragerea imediată a materialelor false din toate platformele unde au fost distribuite.2. Publicarea unei dezmințiri oficiale care să recunoască caracterul fabricat al acestor imagini.3. Adoptarea unei poziții responsabile în privința informării publicului, conform obligațiilor legale și etice ale presei.Reamintesc tuturor actorilor implicați că libertatea de exprimare trebuie să fie exercitată cu respect față de adevăr și demnitatea umană. Răspândirea unor informații false și defăimătoare nu doar că afectează imaginea mea personală, ci subminează încrederea cetățenilor în procesul democratic și în instituțiile mass-media.În cazul în care aceste cerințe nu sunt respectate, îmi rezerv dreptul de a lua măsuri legale împotriva celor responsabili pentru prejudiciile aduse.
În calitate de candidat al POT, rămân dedicată principiilor transparenței, integrității și respectului reciproc. Nu mă voi lăsa intimidată de astfel de atacuri și voi continua să susțin proiectele și valorile care contează cu adevărat pentru cetățeni” , a scris astăzi, 3 decembrie Valentina Aldea, candidat al Partidului Oamenilor Tineri.