Românii care se luptă cu obezitatea vor avea în curând acces la un nou tratament aprobat la nivel european. Este vorba despre prima pastilă destinată controlului greutății care a primit undă verde din partea autorităților europene și care vine ca alternativă la injecțiile anti-obezitate deja cunoscute.
Medicamentul nu va putea fi cumpărat fără recomandarea medicului. Acesta este destinat persoanelor diagnosticate cu obezitate sau pacienților supraponderali care suferă și de alte afecțiuni asociate.
Cum acționează pastila pentru slăbit
Spre deosebire de dietele care se bazează exclusiv pe restricții alimentare, noul medicament acționează asupra mecanismelor care controlează senzația de foame. Specialiștii explică faptul că substanța imită hormonii produși în mod natural de organism după masă, trimițând către creier semnalul de sațietate.
Rezultatul este reducerea apetitului și limitarea consumului excesiv de alimente. Totuși, medicii subliniază că pastila nu funcționează de una singură. Pentru rezultate vizibile este necesară asocierea cu o alimentație echilibrată și activitate fizică regulată.
Medicii consideră că tratamentul poate contribui la prevenirea unor complicații grave asociate obezității, printre care diabetul de tip 2, sindromul de apnee în somn, infarctul sau accidentul vascular cerebral.
Este un avantaj pentru că prevenim apariția complicațiilor obezității, care nu sunt puține. Enumerăm și diabetul zaharat de tip 2, sindromul de apnee în somn, care este foarte grav, crește riscul cardiovascular foarte mare. De aici accidente vasculare, fie infarct, fie AVC, complicații severe, pe termen lung”, a transmis diabetologul Teodora Costea, pentru Observator News.
Există categorii de pacienți pentru care tratamentul este contraindicat, inclusiv persoane cu antecedente familiale de cancer tiroidian sau anumite sindroame genetice rare.
Cât costă și cine beneficiază de decontare
În SUA, costul tratamentului variază între 150 și 300 de dolari pe lună, în funcție de dozaj. În multe state europene, medicamentele destinate combaterii obezității nu sunt compensate de sistemele publice de sănătate.
În România există deja tratamente orale și injectabile decontate, însă doar pentru pacienții diagnosticați cu diabet.
Foto (descriptiv) magnific.com
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:













