Administratorul unei firme din Argeș a fost condamnat la un an și 10 luni de închisoare, după ce ar fi transportat lemne folosind date false în sistemul SUMAL 2.0, platforma prin care sunt monitorizate transporturile de material lemnos. Și firma pe care o administrează a fost condamnată, primind o amendă penală de 90.000 de lei.
De asemenea, Judecătoria Curtea de Argeș a dispus confiscarea camionului folosit la transporturi, dar și a unei cantități de aproape 13 metri cubi de lemn de rășinoase. Decizia a fost pronunțată pe 2 septembrie 2026, însă nu este definitivă. Atât patronul, în vârstă de 39 de ani, cât și societatea comercială au făcut apel.
Transport ilegal de lemne în Argeș! Un patron a fost condamnat
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, faptele ar fi avut loc în dimineața zilei de 20 februarie 2023.
În jurul orei 4:30, din depozitul societății ar fi fost încărcați aproximativ 13 metri cubi de lemn de rășinoase, care au fost transportați la depozitul unei alte persoane din județul Argeș.
Anchetatorii susțin că transportul nu a fost înregistrat în SUMAL 2.0 conform cerințelor legale. Mai exact, nu ar fi fost încărcate fotografiile camionului și nu ar fi fost pornită în sistem activitatea de transport.
Ulterior, același camion s-ar fi deplasat într-o zonă montană a județului, unde societatea exploata material lemnos. Acolo ar fi fost încărcată o nouă cantitate de lemn, iar camionul ar fi fost fotografiat.
Potrivit procurorilor, fotografiile au fost încărcate ulterior în sistem, însă datele introduse pentru al doilea transport ar fi fost cele aferente primei curse. Cu alte cuvinte, numărul pieselor de lemn și caracteristicile acestora nu ar fi corespuns încărcăturii transportate în realitate.
A doua cursă ar fi avut aceeași destinație: depozitul persoanei fizice din județul Argeș. Cantitatea transportată de această dată a fost estimată la aproximativ 12 metri cubi de lemn de rășinoase.
S-a reţinut, în baza probelor administrate pe parcursul urmăririi penale, faptul că inculpaţii, în data de 20.02.2023, în jurul orei 04:30, cu ajutorul unui autocamion, din depozitul societății, au încărcat material lemnos în cantitate de cca. 13 m.c specia rășinoase, pe care l-au transportat şi descărcat în depozitul unei alte persoane fizice din județul Argeș, prin implementarea în sistemul informatic a avizului de însoțire, fără a încărca fotografiile cu mijlocul de transport, nu au implementat activitatea ”start transport”, deplasarea realizându-se cu dispozitivul telefonic pe modul offline, iar ulterior, s-au deplasat cu acelaşi autocamion, în pădurea situată într-o zonă montană a județului Argeș, unde societatea exploata masă lemnoasă, au efectuat fotografii cu mijlocul de transport încărcat cu material lemnos specia rășinoase, după care s-au deplasat către depozitul societății unde au încărcat fotografiile în sistemul informatic și au implementat activitatea ”start transport”, însă la al doilea transport, datele introduse în SUMAL 2.0 fiind false întrucât numărul de piese de material lemnos și specificațiile acestora erau cel încărcate pe primul transport, iar pozele au fost efectuate asupra camionului încărcat la al doilea transport, transportând, de această dată, materialul lemnos în cantitate de cca. 12 m.c. în depozitul aceleiaşi persoane fizice din județul Argeș”, se arată într-un comunicat transmis marți, 13 octombrie, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.
Ancheta a pornit de la o sesizare a jandarmilor
Cazul a fost semnalat inițial de jandarmii argeșeni, care au verificat informațiile obținute în timpul activităților desfășurate și le-au transmis polițiștilor pentru continuarea cercetărilor.
Dosarul a fost înregistrat în februarie 2023 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, fiind preluat ulterior de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș. Cercetările au fost efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol al IPJ Argeș, sub supravegherea unui procuror.
În mai 2025, bărbatul și societatea pe care o administrează au fost trimiși în judecată pentru transportul de material lemnos fără documentele legale necesare și fals informatic, în formă continuată.
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea și amenda penală, Judecătoria Curtea de Argeș a dispus confiscarea specială a unei cantități de 12,958 metri cubi de lemn rotund de rășinoase, aflată în custodia unui ocol silvic.
. Foto (arhivă) Jandarmeria Argeș

























