Patronii staţiei GPL care a explodat la Crevedia – au fost arestaţi pentru 30 de zile

de | 06.09.2023 23:03 | Eveniment, Importante, Știri

Patronii stației GPL de la Crevedia, Ionuţ Daniel Doldurea şi Cosmin Ionuţ Stîngă, au fost arestați, astăzi, miercuri, 6 septembrie, pentru 30 de zile.

Cei doi sunt acuzați de distrugere din culpă, care a avut ca urmare un dezastru. Totodată, este încadrată și ucidere din culpă, după ce exploziile s-au soldat cu decesul a cinci victime.

În cauză, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și față de o persoană juridică, societate comercială, sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere din culpă, fiind vorba despre firma care avea acea stație de GPL, potrivit Antena 3 CNN.

Din cercetările efectuate până la această oră, în ordonanța din data de 4 septembrie 2023, a fost reținută următoarea situație de fapt:

În perioada 30 septembrie 2020-26 august 2023, în realizarea obiectului de activitate și în interesul său, ca urmare a politicii promovate de către factorii decizionali din structura de conducere a acesteia, respectiv cei doi inculpați menționați anterior, societatea comercială a funcționat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea operațiunilor de alimentare, transport, transvazare și depozitare cu combustibil GPL (Ordinul M.A.I. cu nr. 166 din 27 iulie 2010 și Ordinul nr. 73/1161/1999 privind aprobarea „Normativului de proiectare, execuţie şi exploatare a sistemelor de alimentare cu gaze petroliere lichefiate (GPL) pentru autovehicule”, indicativ NP 037/99), la punctul de lucru neautorizat amplasat pe Șoseaua București-Târgoviște, în comuna Crevedia, județul Dâmbovița.

Acest fapt a creat premisele izbucnirii, la data de 26 august 2023, în jurul orei 18.40, a unui incendiu urmat de mai multe explozii, rezultate din acest factor declanșator, ce a condus la decesul a 5 persoane până la acest moment (ultima decedând în cursul zilei de azi) și vătămarea corporală a 54 de persoane, precum și distrugerea și degradarea unor bunuri imobile și mobile, precum și a unor lucrări, echipamente, instalații sau componente ale acestora, consecințe pe care factorii de conducere din cadrul acesteia nu le-au prevăzut, deși trebuiau și puteau să le prevadă.

În cauză s-au efectuat patru percheziții (la sediile a două persoane juridice și domiciliile a două persoane fizice), în urma acestor activități procedurale fiind ridicate mai multe înscrisuri, documente și medii de stocare care vor fi valorificate pe parcursul urmăririi penale”, scrie în comunicatul Parchetului General.

Avocatul patronilor a fost rezervat în declarații. Acesta a subliniat că s-a făcut contestație împotriva masurii.

 

Foto adevarul.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Elevul care și-a înjunghiat profesoara de japoneză cere să se întoarcă la școală

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București | Crevedia | Dâmbovița | Târgoviște