Au fost efectuate, miercuri, mai multe percheziţii la domiciliul unui bărbat din localitatea Răchiţi, de către poliţiştii din Botoşani, potrivit Digi24.
Bărbatul este suspectat că ar fi furat o maşină indisponibilizată dintr-o parcare aflată în administrarea Serviciului Poliţiei Rutiere.
Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu, bărbatul este cercetat „pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de probe, ca urmare a faptului că un autoturism a fost sustras din zona în care se afla indisponibilizat”.
Autoturismul dispărut a fost găsit la domiciliul bărbatului.
Totodată, conducerea IPJ a dispus verificări prin intermediul Biroului Control Intern pentru clarificarea situaţiei de fapt.
Foto descriptiv.
Sursa Foto Aleph News
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro