Pe 4 și 5 martie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița și ai inspectoratele de poliție județene Prahova și Sibiu au efectuat 66 de percheziții domiciliare, într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat și obținerea ilegală de fonduri.
Acestea au avut loc în județele Sibiu (27), Argeș (1), Hunedoara (2), Bihor (2), Timiș (1), Botoșani (2), Caraș (1), Bihor (9), Brașov (2), Gorj (1) Dolj (1), Mureș (3), Alba (1), Mehedinți (2), Giurgiu (1), Bacău (1), Galați (1), Ialomița (1), Constanța (1), Olt (1), Iași (1) și în municipiul București (3).
Potrivit cercetărilor, pe baza unor documente falsificate, 25 de persoane au cerut fonduri garantate de stat și au obținut bani de la bănci, fără să mai returneze împrumuturile. De asemenea, persoanele cercetate nu ar fi iniţiat afaceri, conform proiectelor întocmite în acest sens, şi şi-ar fi însuşit, în interes propriu, banii alocaţi.
Din investigațiile efectuate a reieșit că, în perioada iunie 2019 – decembrie 2021, prin intermediul a peste 30 de societăți comerciale, 25 de persoane, în baza unor documente care ar fi fost falsificate, ar fi solicitat fonduri garantate de stat, în cadrul unui program cu fonduri guvernamentale, pentru întreprinderi mici și mijlocii, fiind obținute finanțări de la mai multe unități bancare, cu intenția vădită de a nu returna împrumutul.”, transmite Poliția Română
Potrivit Poliției Române, prejudiciul cauzat este estimat la 5.800.000 de lei.
Cercetările sunt continuate, pentru administrarea întregului probatoriu, în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege.”, adaugă reprezentanții Poliției Române
Sursa Foto Stirile ProTV
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro