Percheziții la persoane care ar fi vândut droguri! Le vindeau inclusiv la copii de 13 ani!

de | 15.11.2023 23:54 | Eveniment, Știri

Mai multe percheziții au fost făcute de poliţiştii şi procurorii din Alba la persoane suspectate de trafic de droguri de risc şi mare risc.

Suspecții ar fi vândut droguri mai multor persoane, inclusiv unor copii în vârstă de 13 ani.

Conform sursei, aceștia ar fi vândut drogurile cu sume cuprinse între 50 de lei şi 700 de lei pentru o doză.

La data de 14 noiembrie 2023, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, au efectuat 8 percheziţii domiciliare, în judeţul Alba, la persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc. S-a reţinut că, în perioada 2022-2023, bănuiţii ar fi comercializat droguri de risc şi de mare risc, precum şi  substanţe psihoactive (canabis, 3-CMC, cunoscut drept cristal, 2-MMC), cu sume cuprinse între 50 şi 700 lei, către consumatori, inclusiv minori cu vârste între 13 şi 17 ani, din municipiul Alba Iulia şi localităţile învecinate”, a informat, miercuri, Poliţia Română, conform Digi24.

În urma descinderilor, au fost descoperite şi ridicate 20 de grame de substanţă cristalină, despre care există suspiciunea că ar fi drog de mare risc, 10 grame de masă vegetală, trei cântare electronice, 7 telefoane mobile, trei dispozitive de mărunţit, alte articole care ar fi fost folosite la porţionare, ambalare şi consum, precum şi 200 de euro.

Totodată, alte 26 de persoane au fost audiate, în calitate de martor. Persoanele bănuite au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, unde au fost audiate, iar faţă de trei dintre acestea, a fost luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore”, a mai precizat sursa citată de News.ro.

 

Sursa Foto Stirile ProTV

Foto descriptiv.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Un minor în vârstă de 12 ani din Sibiu, a dispărut de acasă!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Alba | Alba Iulia | Sibiu

Ultimele articole