anchetaonline.ro

Pericol pe domeniul public! Locatarii unui bloc din Pitești, somați să intervină rapid

de | 25.02.2026 15:23 | Eveniment, Pitești

Alertă pe strada Paltinului din Pitești, după ce bucăți de cărămidă și tencuială s-au desprins de pe fațada blocului C16, punând în pericol cetățenii.

Totul a ieșit la iveală în urma unei sesizări referitoare la anumite probleme structurale la fațada clădirii. La fața locului s-au deplasat echipe ale Poliției Locale Pitești, prin Serviciul Control Construcții, Mediu și Activități Comerciale, alături de reprezentanți ai Primăriei.

În urma verificărilor, s-a confirmat că mai multe elemente de construcție prezintă risc de desprindere, existând pericol pentru pietoni și pentru autovehiculele parcate în zonă.

Autoritățile au emis o somație oficială către proprietarii apartamentelor din imobil. Aceștia trebuie să contracteze o firmă autorizată pentru îndepărtarea elementelor instabile, să efectueze lucrările necesare pentru readucerea clădirii la un nivel de siguranță și să securizeze perimetrul prin împrejmuire și montarea de panouri de avertizare privind pericolul căderii de obiecte.

WhatsApp Image 2026 02 25 at 14.18.46 - Pericol pe domeniul public! Locatarii unui bloc din Pitești, somați să intervină rapid

Foto Poliția Locală Pitești

Poliția Locală reamintește că, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 283/26.08.2021, proprietarii au obligația legală de a asigura întreținerea fațadelor imobilelor. Nerespectarea măsurilor dispuse atrage sancțiuni contravenționale, cu amenzi cuprinse între 800 și 1.500 de lei.

Pentru siguranța comunității, cetățenii care observă situații similare de risc pe domeniul public sunt rugați să sesizeze de urgență Dispeceratul Poliției Locale, la numărul de telefon 0348 911.

Prezenta somație va fi adusă la cunoștința proprietarilor din blocul C16 prin afișare”, a transmis, miercuri, Poliția Locală Pitești.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Jaf de proporții în Pitești! Un tânăr a spart o locuință și a golit cardul victimei

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Poliția Locală Pitești