În cursul zilei de ieri, 12 octombrie, polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș au continuat acțiunile de prevenire a încălcărilor normelor rutiere cu risc crescut de provocare a unor accidente de circulație, cum sunt conducerea cu viteză excesivă, sub influența substanțelor psihoactive sau a alcoolului, în acțiuni de tip blitz.
Activitățile au fost desfășurate atât pe raza municipiului Curtea de Argeș, cât și în localitățile din mediul rural de pe raza de competență.
În urma acțiunilor, polițiștii rutieri au aplicat 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 28.710 lei, au reținut 11 permise de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare.
Printre cei care au încălcat regulile de circulație a fost și un bărbat de 52 de ani, din Curtea de Argeș. Deși consumase alcool, el a hotărât să plece cu mașina la plimbare.
Spre ghinionul lui, a fost oprit în trafic pentru control, pe raza localității de domiciliu, iar în urma testării cu aparatul etilotest oamenii legii au constatat că se află sub influența alcoolului.
Având în vedere că rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, argeșeanul a fost dus la o unitate medicală pentru a i se recolta probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pentru fapta sa, bărbatul de 52 de ani s-a ales cu dosar penal, dar și cu permisul suspendat.
foto descriptiv abcnewsromania.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
„Regizau” accidente pentru a primi bani de la firmele de asigurări