Informații noi!
Sfârșit tragic pentru un bărbat din comuna Bălilești.
Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, și-a găsit sfârșitul, în seara zilei de 16 august, chiar în propria gospodărie. El a murit electrocutat în timp ce tăia lemne cu un aparat electric.
Din verificările preliminare, s-a stabilit că bărbatul în cauză, de 54 de ani, ce se afla la domiciliu, s-ar fi electrocutat la un dispozitiv electric pentru tăiat lemne.”, transmite IPJ Argeș
Argeșeanului i-au fost aplicate manevre de resuscitare de către echipajele ajunse la fața locului, însă, din păcate, fără succes, fiind declarat decesul victimei.
La locul incidentului au intervenit și polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni care au fost sesizați prin apel la 112 de evenimentul nefericit.
Ulterior, cercetările au fost preluate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cauza decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării autopsiei medico-legale.
De asemenea, oamenii legii continuă cercetările, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care nefericitul eveniment a avut loc.
Știrea inițială
Un eveniment nefericit a avut loc, în urmă cu câteva momente, pe raza localității Bălilești.
Din primele informații, o persoană ar fi în stare de inconștiență după ce s-ar fi electrocutat. În aceste momente, i se fac manevre de resuscitare.
La fața locului intervine un echipaj SMURD de prim ajutor calificat. De asemenea, un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă se îndreaptă către locul incidentului.
Știre în curs de actualizare.
Foto SMURD.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Argeșean fără permis de conducere, prins la plimbare cu ATV-ul neînmatriculat