Peste 15.000 de persoane au vizitat Târgul de meșteșuguri și produse tradiționale – ROD CU SPOR, informează reprezentanții CJ Argeș.
Ediția a II-a a fost organizată la Muzeul Golești, în perioada 06 – 08 octombrie 2023 iar la ea au participat un număr de 80 de producători și meșteri populari din șase județe.
La ediția de anul acesta a târgului ROD CU SPOR, aceștia au oferit: fructe, legume, conserve, carne și lactate. Totodată, meșterii populari din domenii precum țesut, cusut, olărit, sculptură, păpuși, pictură pe sticlă au adus la târg produse tradiționale românești.
Printre vizitatori s-au aflat și primari și viceprimari ai comunelor și orașelor/municipiilor din județ, parlamentari, secretarul de stat de la MDLPA, Vlad Niculae, oaspeți din cele două localități înfrățite cu Consiliul Județean Argeș, Jelgava – Letonia și Chișinău – Republica Moldova, precum și fostul ministru al Agriculturii Petre Daea.
Prezent la eveniment, Adrian Bughiu a transmis din partea conducerii Consiliului Județean Argeș, un mesaj de mulțumire tuturor celor implicați în reușita ediției din acest an a Târgului ROD CU SPOR, după cum urmeazăi:
- Producători și meșteșuguri
- Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti
- Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș
- Direcţia Agricolă Argeş,
- APIA Argeş,
- AFIR Argeş,
- Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeş,
- Oficiul de Dezvoltare Montană Curtea de Argeș.
De precizat faptul că târgul ROD CU SPOR își propune să încurajeze produsele românești, să contribuie la dezvoltarea mediului rural, a sectorului agro-alimentar și a economiei regionale.
În ceea ce privește programul artistic, acesta a fost asigurat de Orchestra „Doina Argeșului” a Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș, elevii Școlii Populare de Arte, Chitariștii de la Argeș dar și de Niculina Stoican, Florin Chilian sau Ducu Bertzi.
Consiliul Județean Argeș mulțumește instituțiilor partenere: DSP Argeș, DSV Argeș, ISU Argeș, Jandarmeria Argeș, Serviciului Județean de Ambulanță Argeș, Inspectoratului Județean de Poliție Argeș, Poliția Orașului Ștefănești, Poliția Locală Ștefănești, Serviciul Județean de Pază și Ordine Publică Argeș.”
Foto: CJ Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro