Peste 1900 de ordine de protecţie provizorii emise de polițiști în primele două luni din 2024

de | 24.03.2024 17:20 | Lifestyle, Național

Numărul cazurilor de violență domestică a crescut îngrijorător în România. Numai în primele două luni ale acestui an polițiștii au intervenit la 19.077 de cazuri, dintre care 9.570 în mediul urban și 9.507 în mediul rural.

Potrivit Poliției Române, în primele două luni din 2024, 9.810 persoane au fost victime ale violenţei domestice. În România, cele mai multe victime sunt femei –6.579. În rândul bărbaților au fost înregistrate 1.702 victime, iar dacă vorbim de minori, numărul acestora este de 1.529.

La nivel național, în primele 2 luni ale 2024, numărul faptelor penale în domeniul violenței domestice a crescut cu 6,3%, față de primele 2 luni ale anului 2023, de la 8.719 la 9.272 de fapte.

Un număr mai mare de infracțiuni din sfera celor de violență domestică arată amploarea fenomenului și necesitatea de a interveni cu toate mijloacele legale pentru diminuarea lui. În același timp, indică faptul că victimele violenței domestice au din ce în ce mai mare încredere să sesizeze Poliția Română.”, transmite Poliția Română

Dintre cele aproape nouăsprezece mii de cazuri de violență domestică ajunse în atenția poliției, cele mai multe au avut loc la domiciliu 7.632 de infracțiuni, în timp ce, 4.147 de fapte au fost comise în mediul rural, 5.122 în mediul urban și 1.640 în spațiul public.

Peste 1900 de ordine de protecţie provizorii emise de polițiști în primele două luni din 2024

La nivel național, în intervalul menționat mai sus, poliţiştii au emis 1.912  ordine de protecţie provizorii în primele două luni ale acestui an, 760 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecţie de instanţele de judecată.

În aceeași perioadă, instanțele judecătorești au emis 1.977 de ordine de protecție, 760 fiind provenite din ordine de protecție provizorii.”, adaugă Poliția Română

În ceea ce priveşte infracţiunile de loviri sau alte violențe, numărul a crescut de la 5.309 la 5.516 fapte, iar pentru amenințare, de la 992 la 1.194 de fapte.

Cea mai mare pondere în cadrul infracțiunilor o au „lovirea sau alte violențe” –  60 %  (5.516 fapte) și ,,amenințarea” – 13% (1.194 de fapte), acestea împreună reprezentând 73% din total.”, subliniază Poliția Română

Numărul care poate salva vieți și care trebuie apelat atunci când ești victimă sau cunoști un caz este:0800.500.333 Nu ezitați să apelați acest număr pentru a opri violența împotriva femeilor și nu numai.

Foto descriptiv Facebook Poliția Română

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Șoferiță de 54 de ani trasă pe dreapta de polițiștii argeșeni! Conducea cu 138 de km/h

 

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: