Peste 350 de amenzi au fost aplicate ieri șoferilor care au încălcat regulile de circulație pe străzile din Argeș.
În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
Polițiștii rutieri au acționat împreună cu structurile de ordine publică, în 63 de filtre rutiere, efectuând 264 de testări cu aparatele din dotare pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
În urma abaterilor constatate, polițiștii rutieri au aplicat peste 350 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 100.000 de lei.
De asemenea, oamenii legii au reținut 19 permise de conducere și au retras 19 certificate de înmatriculare.
Din punct de vedere al abaterilor ce atrag răspunderea contravențională, din totalul sancțiunilor la regimul rutier, 97 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale, dintre care 9 abateri privind viteza excesivă, situații în care permisele de conducere au fost reținute de către polițiști.
De asemenea, în alte 3 situații, polițiștii rutieri au depistat trei conducători auto care se aflau sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul în urma testării fiind mai mic decât pragul de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, situație ce implică răspunderea de natură contravențională, cu măsura complementară a reținerii permisului de conducere și eliberare a unei dovezi înlocuitoare fără drept de circulație.”, transmite IPJ Argeș
foto descriptiv monitorulbt.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro