În ciuda piedicilor puse de criza semiconductorilor care a marcat începutul de an, această vară a fost una în care ritmul celor două uzine din România, Dacia și Ford, a fost unul susținut.
Din cifre se remarcă o creștere comparativ cu aceleași luni ale anului trecut.
În perioada iulie-august 2022, au fost produse în România 61.634 autoturisme, o creștere de +24.82 % față de perioada similară din 2021, respectiv 49.375 unități. Dintre acestea 34.153 unități au fost produse în uzina DACIA de la Mioveni și 27.481 unități au fost produse de uzina FORD de la Craiova.”, se arată în informarea transmisă de către ACAROM (Asociația Constructorilor de Automobile din România).
De asemenea, întreg anul a marcat o evoluție a numărului de autovehicule produse.
Pe primele opt luni din 2022, producția de autoturisme în România a atins volumul de 330.393 unități, o creștere cu +15.5% față de perioada similară din 2021.”
Sub marca Dacia au fost produse 199.503 autoturisme, iar uzina de la Craiova a trimis în piață 130.890 de mașini FORD.
Înmatriculările de autoturisme noi în România au scăzut în august 2022 cu -22.26% față de august 2021, atingând un volum de 12.538 unități.
Pe primele opt luni din 2022, înmatriculările de autoturisme noi au atins valoarea de 83.349 unități, în creștere cu 5.08% față de perioada similară din 2021, respectiv 79.320 unități. În ceea ce privește autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oara în România, volumul acestora a atins în august 2022 cifra de 28.048 unități, o scădere de –19.46% față de august 2021.
Pe primele opt luni din 2022, înmatriculările de autoturisme second hand înmatriculate pentru prima oară în Romania au ajuns la valoarea de 213.413 unitati, în scădere cu –20.96 % față de perioada similară din 2021, respectiv 270.016 unități.”, se arată într-un comunicat ACAROM.
Pe primul loc la înmatriculări se află marca Dacia, urmată de Toyota, Hyundai și Ford
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: