Pian de peste 35.000 euro folosit de muncitori pe post de masă, la teatrul din Târgu Jiu!
Un pian în valoare de peste 35.000 de euro a fost învelit într-o folie și utilizat pe post de masă de către muncitorii care lucrează la reabilitarea teatrului din Târgu Jiu.
Evenimentul a avut loc la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“.
Valorosul instrument muzical a fost fotografiat în timp ce era acoperit de o folie, iar peste aceasta erau mai multe sticle de suc, pahare de plastic și mâncare.
Pianistul Florin Berculescu, care este și dirijorul orchestrei „Lyra Gorjului” spune că este un pian foarte bun, folosit de pianiști de top și că a rămas înlemnit atunci când a văzut fotografia, relatează adevarul.ro
Am rămas înlemnit când am văzut fotografia. E ca și cum ai înjura într-o biserică. Eu am făcut parte din comisia care a hotărât achiziționarea sa. Este un pian foarte bun, folosit de pianiști de top care au fost invitați în Târgu Jiu. Prețul lui atunci când a fost achiziționat a fost de aproximativ 26.000 de euro, iar acum valoarea lui depășește 35.000 de euro“, a spus Florin Berculescu.
În urma incidentului, primăria a declarat că a fost o chestiune de doar câteva minute. Muncitorii nu ar fi știut că sub folie se află un pian și că, imediat ce au aflat, au mutat totul pe o altă masă.
Am discutat cu conducerea Teatrului Dramatic «Elvira Godeanu» și mi s-a transmis că situația respectivă a durat doar câteva minute. Muncitorii au venit să lucreze la sala teatrului și nu și-au dat seama că este vorba de un pian, deoarece se afla protejat cu folia respectivă. A fost o situație temporară, care a fost remediată în scurt timp.“, a explicat viceprimarul municipiului Târgu Jiu.
În sala teatrului din Târgu Jiu sunt executate lucrări privind asigurarea condițiilor de securitatea la incendiu, iar muncitorii sunt angajați ai unei societăți din municipiul Târgu Jiu.
sursă foto adevarul.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro