Ieri, 11 ianuarie, polițiștii argeșeni au desfășurat acțiuni individuale sau împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Județean Argeș,
pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice.
În urma acțiunilor, oamenii legii au aplicat trei sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.000 de lei și au fost aplicate măsuri complementare de confiscare pentru cantitatea de aproximativ 3,5 metri cubi de material lemnos, pentru care nu a putut fi justificată proveniența legală.
Printre cei sancționați se află și un bărbat de 48 de ani, din Coșești.
Ieri, bărbatul transporta cu un ansamblu de vehicule lemne pe DJ 731D, pe raza localității Pietroșani și fost oprit de polițiști pentru un control de rutină.
Pentru că au observat că transportă lemne, oamenii legii i-au cerut și documentele de proveniență și transport.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Domnești au depistat un bărbat de 48 de ani, din Coșești, care transporta material lemnos, cu un ansamblu de vehicule, pe DJ 731D, pe raza localității Pietroșani, fără a deține documente care să ateste proveniența legală sau documente de însoțire a transportului de material lemnos.”, transmite IPJ Argeș
Din verificările efectuate cu sprijinul unui specialist silvic, oamenii legii au constatat că în mijlocul de transport se afla cantitatea de 1,87 mc de material lemnos, de esență fag.
În urma celor constatate, bărbatul a fost amendat cu 1.000 de lei, iar lemnul a fost confiscat și predat celor de la Ocolul Silvic Domnești.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Prin urmare, argeșeanul s-a ales și cu dosar penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
Foto
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Mioveni: Bărbat de 70 de ani, lăsat fără permis după ce a trecut pe roșu!