Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigarea Criminalitaţii Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, complicitate la înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
Astfel, în cauză, sunt vizați doi indivizi, un bărbat de 29 de ani, din Pitești, respectiv un bărbat de 32 de ani, din comuna Șușani, județul Vâlcea, care ar fi înscenat un accident rutier.
Cei doi au implicat două autoturisme în evenimentul de pe raza localității Bradu, declarându-l organelor de poliție, pentru eliberarea documentelor specifice.
Ulterior, ca urmare a declarațiilor necorespunzătoare adevărului, în baza documentelor întocmite și a polițelor R.C.A., s-a constituit un dosar de daună, în vederea obținerii despăgubirilor.
În urma falsului accident, societatea de asigurări a întocmit un aviz estimativ, cu o valoare de 49.708,53 de lei.
Ca urmare a administrării de probatoriu în dosarul penal, organele de poliție au informat societatea de asigurări, iar suma nu a fost plătită.
Pe parcursul cercetărilor, bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
Foto descriptiv.
Foto Turnul Sfatului