Organele oficiale de poliție de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt, care se află sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
Astfel, în cursul zilei de ieri, sâmbătă, 5 nimbrie, poițiștii au reținut un bărbat de 62 de ani, din Pitești, cu antecedente penale.
Piteșteanul ar fi furat în zilele de 3 și 4 noiembrie, sume de bani din două bagaje, sumele de 250 și 170 de lei.
Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, după administrarea probatoriului.
Astăzi a fost dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă, pentru probarea întregii activități infracționale.
Foto descriptiv.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro