Peste 150 de cluburi de fitness din România au anunțat că oferă, astăzi, pe 23 septembrie, acces gratuit publicului larg, cu scopul de a facilita accesul la mișcare și a atrage atenția asupra beneficiilor activității fizice pentru sănătate. Printre sălile care vor oferi acces gratuit românilor sunt câteva și din Pitești.
Mai precis vorbim de Eyssium Wellness, Movegym Pitești și Stay Fit Central Pitești. Cei care vor să consulte programul pot intra aici. Pe lista activităților desfășurate, multe în prima parte a zilei, se numără ore de aerobic – acces gratuit, pump circuit, fit morning, acces gratuit la clasele de grup, acces gratuit la sala de fitness, ”Anul acesta, ziua națională a mișcării, #BEACTIVEDAY, se sărbătorește în cluburile de fitness din România cu Ziua Porților Deschise!”, a transmis, de curând, Agenția Națională pentru Sport.
Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Agenția Națională pentru Sport.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Astăzi debutează ” Săptămâna Europeană a Sportului” în Piața Primăriei din Pitești