Polițiștii Secției de Poliție Rurală Drăganu au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, în urma cărora un bărbat de 47 de ani, din Pitești va fi trimis în judecată.
Potrivit cercetărilor, piteșteanul a fost depistat în trafic, pe 18 februarie, în jurul orei 13:30, de polițiștii Secției de Poliție Rurală Drăganu în timp ce conducea, sub influența alcoolului, un autoturism pe DN 7, pe raza comunei Morărești.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
La momentul depistării, ca urmare a faptei sale, permisul de conducere i-a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
În urma analizelor de specialitate a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.”, transmite IPJ Argeș
foto descriptiv gazetadecluj.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Tânărul prins în Pitești la furat, la o săptămână după ce a ieșit din închisoare, trimis în judecată