Doi bărbați au băut până și-au pus în cap, în această seară, într-un bar din Pitești, de pe Calea București. Pentru că de-abia se mai țineau pe picioare, reprezentanții localului au încercat să îi convingă să plece și au refuzat să le mai servească alcool.
Deoarece bărbații nu voiau sub nicio formă să iasă din bar, reprezentanții s-au văzut nevoiți să apeleze la ajutorul polițiștilor.
Un echipaj a ajuns la fața locului, iar cei doi au fost scoși, în cele din urmă, din local, nefiind nevoie de aplicarea sancțiunilor din partea oamenilor legii.
Însă, „spectacolul” a continuat afară, când unul dintre bărbați, care venise cu bicicleta, nu a mai reușit, efectiv, să meargă cu vehiculul cu două roți și a căzut. Prietenul de pahar a sunat și el la 112 solicitând ajutor pentru colegul în suferință.
Astfel, în zonă a ajuns și un echipaj SMURD, care a acordat îngrjiri medicale la fața locului bărbatului rănit. Ulterior, acesta ar fi refuzat transportul la spital.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: