Polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Vizați în acest dosar sunt o femeie de 26 de ani și un bărbat de 34 de ani, ambii din municipiul Pitești.
Aceștia sunt acuzați că, pe 6 aprilie, ar fi folosit violența și i-ar fi furat telefonul mobil unui tânăr de 24 de ani, în schimbul unei datorii pe care acesta o avea față de femeia de 26 de ani.
Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 06 aprilie a.c., un tânăr de 24 de ani ar fi fost deposedat prin acte de violență, de telefonul mobil pe care îl avea asupra sa, de către o femeie de 26 de ani și de un bărbat de 34 de ani, ambii din municipiul Pitești, pe fondul unei datorii pe care persoana vătămată ar fi avut-o față de femeie.”, transmite IPJ Argeș
Din fericire, oamenii legii au recuperat telefonul și l-au restituit persoanei vătămate.
Pe 10 aprilie, după administrarea probatoriului, bărbatul de 34 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior acesta a fost pus sub control judiciar.
Potrivit IPJ Argeș, tânăra de 26 de ani s-a sustras cercetărilor, însă pe 8 mai ea a fost depistată și dusă la audieri.
În urma administrării probatoriului, tânăra a fost reținută pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Foto descriptiv dbonline.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro