Piteștiul găzduiește în perioada 25–27 noiembrie, cea de-a cincea ediție a PITASO, desfășurată într-un concept nou: International Youth Vision Conference. Acesta este un eveniment internațional dedicat tinerilor și organizațiilor care activează în domeniul tineretului, educației și dezvoltării comunitare.

PITASO V este organizat de Asociația „Azi elevi, Mâine lideri” (AEML), în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București – Centrul Universitar Pitești, Banca Transilvania și OMV Petrom.
Evenimentul aduce la Pitești tineri, studenți, lideri de tineret, reprezentanți ai autorităților publice, experți, antreprenori, reprezentanți ai mediului de business și ai societății civile, precum și reprezentanți ai peste 150 de organizații neguvernamentale din România și din străinătate, informează reprezentanții Primăriei.

Aceștia mai transmit că în cele trei zile anunțate vor avea loc conferințe, workshopuri, dezbateri, activități educaționale și sesiuni de networking, dedicate unor teme precum participarea civică, educația, leadershipul, dezvoltarea durabilă și cooperarea internațională.
De precizat că toți participanții vor avea șansa de a face schimb de experiență și bune practici, de a dezvolta parteneriate și de a identifica soluții pentru provocările comunităților în care se implică.
PITASO V reprezintă, totodată, o oportunitate de promovare a municipiului Pitești în rândul tinerilor și al organizațiilor de profil din țară și din străinătate.

Participanții veniți din alte orașe și din afara României vor avea ocazia să descopere Piteștiul, orașul lalelelor, printr-un program dedicat explorării municipiului și cunoașterii istoriei, culturii, patrimoniului și identității locale.
Piteștiul o să devină pentru câteva zile, un spațiu de întâlnire și dialog pentru comunitatea de tineri, dar și o veritabilă „carte de vizită” a orașului în rețeaua organizațiilor de tineret din România și din străinătate.
„Experiența directă a participanților și conexiunile create în cadrul conferinței pot contribui la dezvoltarea unor noi colaborări și proiecte pentru tineri, cu beneficii pe termen lung pentru comunitatea locală.”, mai transmite Primăria Pitești.
Continuând parteneriatul cu Asociația „Azi elevi, Mâine lideri”, Primăria Municipiului Pitești susține, pentru al cincilea an consecutiv, organizarea PITASO și inițiativele care creează contexte de învățare, dialog, implicare civică și cooperare pentru tineri.

Organizatorii evenimentului mai transmit faptul că pentru participanții care optează pentru autofinanțare, înscrierile la PITASO V sunt deschise până la data de 15 noiembrie 2026.
Informații suplimentare despre conferință, program și modalitățile de participare sunt disponibile pe pagina oficială a evenimentului: www.azielevimainelideri.ro/inscriere-pitaso-v
Foto: Facebook Primaria Municipiului Pitesti
























