PNL „Fie domnul primar a uitat, fie nu vrea să își aducă aminte”

de | 25.11.2022 17:24 | Județean, Politic, Știri

Potrivit unui comunicat de presă emis de PNL, care face referire la o postare de pe contul de Facebook al domnului primar Cristian Gentea, locul de joacă este abia al treilea realizat în Pitești cu sprijinul unor companii cu capital privat.

Ieri, domnul primar al municipiului Pitești a anunțat pe Facebook, fix la jumătatea celor doi ani de mandat, că a făcut „recepția primului loc de joacă public pentru copii din Pitești, realizat vreodată prin sponsorizări”.

Fie domnul primar a uitat, fie nu vrea să își aducă aminte, dar acest loc de joacă nu este nici primul, nu este nici măcar al doilea, este abia al treilea realizat în Pitești cu sprijinul unor companii cu capital privat.

Așadar, mergând înapoi pe firul istoriei recente, nu care cumva să rămână piteșteanul cu o impresie greșită despre cuvântul domnului primar, am aflat că au mai fost încă două astfel de inițiative pe care domnia sa le-a omis în propriul material de laudatio.

 

Astfel, în 2007, compania Petrom a demarat în cinci orașe din țară programul “Parcurile viitorului”, unul fiind în Pitești, respective Expo Parc. Acesta a fost primul!

În 2018, în Găvana, pe strada Gârlei, societatea Lisa Draxlmaier a dat în folosință un loc de joacă, realizat pe cheltuială proprie. Din partea primăriei, demersurile au fost făcute de colegul nostru, Sorin Apostoliceanu, iar domnul Gentea, în calitate de consilier local a votat în data de 24 mai 2018 proiectul de hotărâre privind aprobarea reabilitării și modernizării acestui parc, realizat în totalitate din investiție privată. Acesta a fost al doilea, iar primarul de la acea vreme, domnul Cornel Ionică, a fost prezent doar pentru tăierea panglicii.

Ieri, domnul primar de cuvânt a anunțat „recepția primului loc de joacă public pentru copii din Pitești, realizat vreodată prin sponsorizări”. Acesta este de fapt al treilea proiect pe care o companie privată a decis să îl ofere locuitorilor municipiului Pitești. Felicitări Mol România pentru această inițiativă! Mare atenție la paternitatea proiectelor, domnule primar; am observant că la PSD se poartă să vă asumați proiecte care nu vă apațin.”, scrie în comunicatul de presă. 

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

„Cartea Neagră” a fost lansată de USR! Un raport al eșecului Guvernului!

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Cristian Gentea | Draxlmaier | Găvana | Petrom | Pitești | Sorin Apostoliceanu