Poliția continuă cercetările. Filmat în timp ce punea dale de ciment în mașină!

de | 02.10.2023 14:13 | Administrație, Pitești

Un piteștean ”a luat” niște dale de ciment de pe domeniul public și le-a încărcat în mașina personală. Numai că, un cetățean de bine a semnalat acest lucru polițiștilor locali și iată că persoana în cauză a fost depistată și acum este cercetată. Poliția Locală Pitești a anunțat depistarea persoanei responsabile pentru o infracțiune comisă, în data de 30 septembrie, în cartierul Războieni, zona străzii Argedava, anunță adeministrația locală.

Potrivit sursei citate, un piteștean a apelat autoritățile, semnalând încărcarea într-un autoturism a unor dale de ciment de pe domeniul public, depozitate anterior de către angajații ADP pentru lucrările ce se efectuează în zonă. Numărul autoturismului a fost identificat cu ajutorul imaginilor vizionate pe camerele de supraveghere și, astfel, a fost găsit, la fel ca și proprietarul acestuia, în zona blocului C5 din Războieni. În cauză, polițiștii Secției 3 vor continua cercetările.

Municipalitatea face, din nou, un apel la responsabilitate și la respectarea regulilor și a legii, la păstrarea ordinii și a curățeniei în orașul nostru: ”Numai prin cooperarea tuturor factorilor împlicați în dezvoltarea comunității noastre – administrație, autorități și cetățeni – putem menține un oraș civilizat și bine întreținut!”. Aveți aici filmulețul publicat de administrația locală pe pagina de Facebook.

Sursă foto: print screen filmare Facebook Primăria Municipiului Pitești.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

(VIDEO) Accident grav în Băbana! Un autoturism s-a răsturnat

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare: