Un agent de poliție din județul Mehedinți este acuzat de furt, în urma unei intervenții la un accident rutier.
Agentul a fost chemat la fața locului, în urma unei coliziunii, ce a avut loc pe centura ocolitoare a municipiului Drobeta-Turnu Severin.
Potrivit observatornews.ro, în timpul investigației, agentul de 53 de ani, ar fi sustras din maşina unui tânăr de 25 de ani, implicat în accident, o borsetă în care se aflau mai multe acte importante, dar și o suma considerabilă de bani ( 9.000 de lei, 100 de dolari și 100 de euro).
Când șoferul și-a dat seama că îi lipsește borseta, a sunat din nou la numărul de urgență 112 pentru a semnala furtul.
După investigații, s-a stabilit că polițistul de la Rutieră a fost cel care a luat-o.
Din primele verificări s-a stabilit că persoana care a ridicat borseta de la faţa locului este un agent de poliţie din cadrul birolului din Drobeta Turnu Severin, agent de poliţie care efectua cercetarea locului accidentului de circulaţie. Agentul de poliţie a fost de acord şi a restituit persoanei vătămate borseta. ”, a declarat Gheorghe Ciocan, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți pentru sursa citată.
În urma verificărilor, borseta a fost înapoiată victimei, iar agentul de poliție a fost demis.
Acum el este cercetat pentru furt calificat, iar dosarul său a fost trimis procurorilor de la Parchetul Judecătoriei din Severin.
foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Un șofer de 68 de ani a suferit un infarct și a murit, după ce a lovit un biciclist