Doi polițiști rutieri din cadrul IPJ Cluj au fost condamnați la închisoare, pentru luare de mită, abuz în serviciu și fals intelectual. Potrivit anchetatorilor, agenții ar fi luat șpagă, între 200 şi 500 de lei, de la mai mulţi şoferi pentru a nu-i sancţiona.
La data de 03.11.2023, Tribunalul Cluj a dispus condamnarea a doi agenți de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu și fals intelectual la pedeapsa de 5 ani și 3 luni închisoare, respectiv la pedeapsa de 4 ani închisoare, în regim de detenție, aplicând, totodată, celor doi polițiști și pedepse complementare.”, transmite DGA
Faptele pentru care sunt acuzați cei doi polițiști au fost comise în perioada mai – octombrie 2021.
Cei doi agenți de poliție au pretins, primit și acceptat sume de bani cuprinse între 200 de lei și 500 de lei de la persoane care au comis abateri la regimul rutier pe raza județului Cluj, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu în mod corespunzător, respectiv de a nu aplica sancțiuni contravenționale și de a atesta fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, cu prilejul întocmirii actelor de constatare a contravențiilor”, transmit reprezentanții Direcției Generale Anticorupție.
Recent, Tribunalul Cluj a dispus condamnarea lor la pedeapsa de 5 ani și 3 luni închisoare, respectiv la 4 ani închisoare, în regim de detenție, aplicând, totodată, celor doi polițiști și pedepse complementare.
Pe parcursul cercetărilor, față de agenții de poliție au fost dispuse atât măsuri preventive, cât și măsuri asigurătorii.
sursă foto realitatea.net
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Atenție, șoferi! Trafic închis pe timpul nopții pe un tronson al autostrăzii A2