O amplă acțiune a polițiștilor a avut loc marți, 20 octombrie, în mai multe județe din țară, inclusiv în Argeș, într-un dosar penal care vizează deținerea și comercializarea ilegală a țigaretelor. Șase persoane au fost reținute, iar prejudiciul este estimat la aproape 283.000 de lei.
Potrivit Poliției Române, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, sub supravegherea procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, au pus în executare 44 de mandate de percheziție domiciliară. Acțiunile s-au desfășurat în județele Sibiu, Argeș, Giurgiu, Teleorman și Ilfov, precum și în municipiul București.
Țigarete fără timbru fiscal și sume importante de bani, descoperite
În cadrul perchezițiilor, anchetatorii au descoperit 113.760 de țigarete fără timbru fiscal, dar și 211.960 de lei și 7.600 de euro.
Totodată, au fost ridicate 123 de telefoane mobile și alte dispozitive electronice, care urmează să fie analizate în cadrul cercetărilor.
Potrivit anchetatorilor, prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este estimat la 282.700 de lei.
În urma perchezițiilor, 32 de persoane au fost duse la audieri.
Șase persoane au fost reținute
Potrivit sursei citate, după administrarea probatoriului, față de șase persoane, cu vârste cuprinse între 31 și 76 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, precum și al inspectoratelor de poliție județene Argeș, Giurgiu, Teleorman și Ilfov.
La intervenție au participat și structuri din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, grupările de jandarmi mobile Craiova și Ploiești, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.
Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, pentru stabilirea întregii situații de fapt și dispunerea măsurilor legale care se impun.
Persoanele cercetate beneficiază, pe tot parcursul procesului penal, de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Sursă foto: Poliția Română

























