Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au acționat, în cursul zilei de ieri, luni, 14 noiembrie, în incinta Liceului Tehnologic „Dacia” din Pitești, a Liceului Tehnologic Stâlpeni din comuna Stâlpeni, a Colegiului Economic „Maria Teiuleanu” din Pitești, precum și a Școlii Gimnaziale ,,Nicolae Bălcescu” din Pitești.
Scopul activităților este reprezentat de creșterea siguranței elevilor și a cadrelor didactice în spațiile școlare și adiacente acestora, fiind desfășurate activități pe linia prevenirii și combaterii traficului și consumului de droguri, conform Legii nr. 143/2000, a produselor din tutun, fapte ce constituie contravenții prevăzute de Legea nr.349/2002.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1500 de lei, dintre care 4 sancțiuni, în valoare de 500 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 349/2002 și o sancțiune, în valoare de 1.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991 R.
De asemenea, au fost desfășurate două activități cu caracter informativ-preventiv în cadrul campaniei „Law iS COOL!”, la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” și Școala Gimnaziale ”Nicolae Bălcescu”, în cadrul cărora au fost prezentate măsuri de gestionare non-violentă a conflictelor de către elevi, răspunderea contravențională și penală a minorilor, precum și aspecte privind prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor. La activități au luat parte 74 de elevi și trei cadre didactice.”, anunță IPJ Argeș.
Foto descriptiv.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro