anchetaonline.ro

Pompier român, erou în vacanță. A salvat un tânăr de la înec pe o plajă din Spania

de | 05.07.2026 20:30 | Național, Eveniment

Un pompier din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad a intervenit, în timpul concediului petrecut în Spania, pentru a salva viața unui tânăr care căzuse în mare, într-o zonă stâncoasă a unei plaje.

Este vorba despre soldatul Truță Orlando, care a observat cum victima a căzut de pe stânci într-o zonă cu apă puțin adâncă. La scurt timp după impact, tânărul nu a mai ieșit la suprafață, moment în care pompierul a intervenit fără ezitare.

Acesta a intrat în apă, a înotat până la victimă și a reușit să o aducă la suprafață. În același timp, a solicitat sprijin, iar o persoană aflată pe plajă a apelat numărul unic de urgență 112.

Deși era conștient, tânărul prezenta semnele unei traume grave. Observând posibilitatea unor leziuni la nivelul coloanei cervicale, pompierul român a evitat orice manevră care i-ar fi putut agrava starea și le-a cerut celor din jur să nu îl miște până la sosirea echipajelor medicale.

În minutele decisive de așteptare, Orlando i-a monitorizat pulsul și a rămas permanent în contact cu victima, încurajând-o să rămână conștientă până la sosirea salvatorilor.

Din cauza terenului dificil, intervenția s-a încheiat cu evacuarea tânărului cu un elicopter. După sosirea echipajului medical, pompierul a oferit toate informațiile necesare și a rămas alături de victimă până când aceasta a fost preluată de salvatori.

La finalul intervenției, unul dintre pompierii spanioli i-a mulțumit pentru reacția rapidă și profesionalismul de care a dat dovadă în gestionarea situației.

Incidentul s-a petrecut la jumătatea lunii iunie.

Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au transmis un mesaj de apreciere:

„Felicitări, Orlando! Prin curajul, pregătirea și stăpânirea de sine de care ai dat dovadă, ai demonstrat încă o dată ca spiritul de salvator nu ține cont de loc, timp sau împrejurări., au transmis reprezentanții IGSU.

 

Foto: Facebook IGSU

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

(Video) Ahtiați după aventură. Grupul de prieteni care se pregătește pentru Budeasa Swim&Run

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole