Pompierii argeșeni participă la faza națională a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență

de | 29.08.2023 17:51 | Județean, Lifestyle

Pompierii argeșeni își vor testa abilitățile sportive, rezistența psihică și lucrul în echipă în cadrul etapei naționale a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă, alături de cei mai buni salvatori din țară.

A fost mult de muncă, iar colegii noștri au reușit să se numere printre cele mai bune echipe din țară, iar în următoarele zilele vor concura, alături de alte 11 echipe, pentru obținerea celor mai buni timpi, pe parcursul a patru probe. Le dorim tuturor mult succes, însă vrem ca pompierii noștri argeșeni să obțină titlul de campioni naționali.”, au transmis reprezentanții ISU Argeș, într-o postare pe pagina de Facebook

Competiția se va desfășura în perioada 29 – 31 august, în municipiul Târgu-Jiu.

Timp de trei zile, pompierii din Argeș, Gorj, Sibiu, Bihor, Bacău, Neamț, Suceava, Botoșani, Cluj, Mureș, Bistrița Năsăud și București-Ilfov se vor confrunta în patru probe, respectiv:

– „Scara de fereastră”;

– „Pista cu obstacole pe 100 m”;

– „Ștafeta 4 x 100 m”;

– „Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”.

Primele două probe au loc astăzi, pe Stadionul Municipal Târgu-Jiu. Mâine, 30 august, pompierii vor susține probele “Scara de fereastră” și “Realizarea dispozitivului de intervenție la motopompă”.

Concursul se va încheia joi, 31 august, cu festivitatea de premiere care va avea loc pe Stadionul Municipal Târgu-Jiu.

sursă foto Facebook ISU Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Pitești: Șoferii care opresc sau staționează neregulamentar, în vizorul polițiștilor!

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: ISU Argeș