Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, în această dimineață, se circulă în condiţii de iarnă pe mai multe drumuri din județele Alba, Caraș-Severin, Gorj, Harghita și Maramureș.
Sunt semnalate precipitații sub formă de ninsoare slabă și se circulă în condiții de iarnă, dar fără a fi impuse restricții de trafic, pe mai multe drumuri din județele Alba, Caraș-Severin, Gorj, Harghita și Maramureș. Se acționează cu utilaje pentru deszăpezire.”, transmite Centrul Infotrafic
Potrivit sursei citate, pe DN 73 Brașov-Câmpulung, în apropierea localității Cristian, județul Brașov, traficul rutier se desfășoară alternativ, pe un sens, fără valori ridicate, din cauza unui accident rutier.
Evenimentul a avut loc la o trecere la nivel cu calea ferată și au fost implicate două autobuze care transportau muncitori. În urma coliziunii, 4 persoane acuză dureri, sunt conștiente și evaluate medical.
Circulația pe autostrăzi
Pe autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești, A4 Ovidiu-Agigea, A1 Sibiu-Deva și DN 1 Ploiești-Brașov, se circulă pe un carosabil umed, vizibilitatea este bună, iar valorile de trafic sunt reduse.
În contextul protestelor transportatorilor și ale fermierilor, pe DN 2, în localitatea Afumați, la limita cu orașul Voluntari, județul Ilfov, traficul rutier se desfășoară normal pe sensul de mers către Urziceni, iar pe sensul de mers către Capitală este în continuare restricționată banda nr. 1, din cauza autovehiculelor parcate ale protestatarilor.
Recomandările polițiștilor rutieri
Pentru reducerea riscului rutier, poliţiştii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi de drum, să ia în considerare că distanţa de frânare creşte pe un carosabil umed sau alunecos, să-şi asigure o bună vizibilitate prin parbriz, lunetă şi geamuri laterale şi să folosească luminile de ceaţă dacă se deplasează pe drumuri unde este prezent acest fenomen.
Reamintim că pentru deplasarea pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă.
Foto descriptiv stiripesurse.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
(VIDEO) Ambulanță implicată într-un accident la Suseni! Trei persoane au ajuns la spital