Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de Cod portocaliu de viscol puternic pentru zonele montane din 17 județe, valabilă în următoarele 48 de ore, între 16 decembrie, ora 10:00, și 17 decembrie, ora 21:00.
Vântul va atinge rafale de până la 120 km/h în Carpații Orientali și Meridionali, la altitudini de peste 1.600 de metri, viscolind puternic zăpada depusă în zilele anterioare și reducând vizibilitatea.
Potrivit Agerpres, județele afectate de acest Cod portocaliu sunt Argeș, Suceava, Neamţ, Harghita, Bacău, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Braşov, Dâmboviţa, Sibiu, Vâlcea, Alba, Hunedoara, Gorj şi Caraş-Severin.
În aceeaşi perioadă, va fi în vigoare un Cod galben de intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de 60 – 90 km/h, în zona de munte din restul ţării. Vor fi precipitaţii mixte ce vor favoriza depuneri de polei, iar la altitudini de peste 1.600 de metri vor predomina ninsorile şi va fi viscol.
De asemenea, în intervalul menționat, va fi cod galben de vânt puternic în Dobrogea, în jumătatea de nord a Moldovei şi Crişanei, în cea mai mare parte a Munteniei, precum şi în vestul şi sudul Olteniei şi al Transilvaniei. În aceste zone meteorologii transmit că vântul va avea intensificări cu viteze la rafală, în general, de 50 – 60 km/h.
Potrivit ANM, vântul va avea, temporar, intensificări şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe şi cu viteze mai mici, respectiv rafale de 40 – 50 km/h.
Foto descriptiv Știrile Kanal D
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
O persoană a murit pe munte, iar alte 42 au fost salvate în ultimele 24 de ore