Prefectul Radu Perianu: „Sprijinim operatorii economici care fac turism!”

de | 18.01.2024 09:10 | Administrație, Județean

În cursul zilei de miercuri, 17 ianuarie  prefectul Radu Perianu a participat la discuții cu peste 100 de argeșeni care se ocupă de turism în nordul județului Argeș.

turism Argeș

Vreau să existe, cu adevărat, prevenția și ca instituțiile să fie, înainte de toate, un ajutor pentru agenții economici, să le ofere toate informațiile pentru a fi în legalitate”, a precizat prefectul. 

Acesta a precizat faptul că tragedia din Prahova a ridicat multe semne de întrebare și nesiguranță față de locațiile turistice.

Din păcate, timpul nu mai poate fi dat înapoi ca nenorocirea să nu se întâmple, dar putem, în prezent, să învățăm din ea: ce este de făcut, ce este bine, ce e de modificat”, a declarat Radu Perianu. 

turism Argeș

Prefectul Perianu împreună cu reprezentanții unor instituții esențiale precum ISU, Protecția Consumatorului, Inspectoratul de Stat în Construcții, Finanțe – au fost la Dragoslavele unde au discutat cu peste 100 de persoane care fac turism.

Am pornit de la autorizațiile de securitate la incendiu! Nu pentru ca cineva să se acopere de hârtii, ci pentru că tocmai aceste hârtii reglementează măsuri care pot crește gradul de siguranță al turiștilor, iar hotelierii să fie și ei liniștiți că pot lucra fără să se întâmple ceva.”

Alte informații foarte importante au fost transmise și în ceea ce privește construcția de pensiuni sau hoteluri, dar și ce condiții sunt de îndeplinit din punctul de vedere al Protecției Consumatorului.

Operatorii turistici au mai ridicat problema necesității unor modificări în legislația fiscală! Iar tot ceea ce au propus va fi analizat”, a adăugat prefectul județului Argeș. 

 

 

Foto: Prefectura Argeș

 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Educația digital. 80 milioane de euro pentru formarea cadrelor didactice

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Dragoslavele | Prahova | Radu Perianu