Permise auto cu durata de valabilitate de 5 ani! Șoferii vizați!

de | 28.04.2023 12:20 | După locație, După subiect, Lifestyle, Național, Știri

Permise auto cu durata de valabilitate de 5 ani! Șoferii vizați!

Schimbări importante vor fi făcute, în curând, în ceea ce privește permisele de conducere. Modificările vor fi introduse de Uniunea Europeană.

Una dintre schimbări se referă la perioada de valabilitate a documentelor, care, potrivit proiectului legislativ al Comisiei Europene, ar urma să fie mai mare. Astfel, permisele ar putea fi valabile 15 ani, ci nu 10 ani, așa cum este în prezent în statele Uniunii Europene.

Mai mult, o altă schimbare vizează persoanele care au peste 70 de ani. Potrivit proiectului de lege, cei mai în vârstă ar putea primi permisele auto cu o durată de valabilitate de cel mult 5 ani, iar reînnoirea se va face în funcție de anumite teste medicale care vor fi făcute.

Permis digital, valabil pe întreg teritoriul UE

O altă schimbare valabilă pentru șoferii din toate statele membre UE o reprezintă introducerea permisului auto digital, valabil pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Propunerea a fost transmisă de Comisia Europeană, în cadrul unei prezentări a unor măsuri ce au în vedere modernizarea normelor privind permisele de conducere.

Introducerea permiselor de conducere digitale ar putea fi o premieră mondială. De altfel, introducerea noilor norme au scopul de a crește siguranța în trafic și de a ajuta UE să îşi realizeze „Viziunea zero” – fără decese pe drumurile din UE până în 2050.

Printre propuneri se află și cea referitoare la posibilitatea ca adolescenții cu vârsta de 17 ani să poată învăța să conducă și să obțină permisul auto. Însă, ei se vor putea urca singuri la volan după împlinirea vârstei de 18 ani, până atunci respectându-se un sistem de conducere acompaniată.

Un obiectiv-cheie al noilor norme va fi îmbunătăţirea siguranţei rutiere, prin măsuri care includ: o perioadă de probă de cel puţin doi ani pentru conducătorii auto începători după trecerea testului şi o normă de toleranţă zero pentru conducerea sub influenţa alcoolului. Acest lucru este esenţial deoarece, chiar dacă şoferii tineri reprezintă doar 8% din totalul conducătorilor auto, 2 din 5 coliziuni mortale implică un conducător auto sau un motociclist cu vârsta sub 30 de ani”, se arată într-un comunicat remis presei de comisia condusă de Ursula von der Leyen.

Reînnoirea permiselor se va face online

Mai mult, Comisia Europeană propune introducerea unor măsuri care să simplifice reînnoirea sau preschimbarea permiselor. Astfel, aceste proceduri ar putea fi făcute online.

Pe de altă parte, se dorește și extinderea domeniului de aplicare a infracțiunilor rutiere pentru a include, de exemplu, depășirile și parcările considerate periculoase. Totodată, conducătorilor auto care își vor pierde permisul într-o țară le va fi interzis să conducă pe toate drumurile din UE.

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Se schimbă toate şinele de cale ferată între Piteşti şi Călineşti

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Metabet | Strabag