Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu Raed Arafat după cutremur. A fost activată o grupă operativă la nivelul MAI

de | 14.02.2023 18:16 | Administrație, După locație, După subiect, Național, Știri

Premierul Nicolae Ciucă a cerut organizarea activităților necesare pentru coordonarea acțiunilor de sprijin după cutremurul de 5,7 pe scara Richter produs astăzi în regiunea Olteniei, a transmis Guvernul. De asemenea, la nivelul Ministerului de Interne, a fost activată o grupă operativă pentru monitorizarea sistemului de intervenție în situație de urgență.

”Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut o discuție telefonică cu șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, în legătură cu cutremurul produs, astăzi, în regiunea Olteniei. Premierul a cerut organizarea de îndată a activităților necesare pentru gestionarea situației și pentru coordonarea acțiunilor de sprijin.

În urma consultărilor cu ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, la nivelul MAI, a fost activată o grupă operativă pentru monitorizarea sistemului de intervenție în situație de urgență, în cadrul centrului de coordonare din minister”, se arată în informarea transmisă de Guvern.

Foto descriptiv.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Alertă! Încă un cutremur în România, cu magnitudinea de 5,7

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Lucian Bode | Raed Arafat