În dimineața de 5 septembrie a sunat clopoțelul pentru noul an școlar 2022 – 2023. Preșcolarii din comuna Moșoaia au pășit într-un spațiu nou, renovat complet, situat chiar în vecinătatea Primăriei.
Am mutat grădinița din clădirea veche, construită acum mai bine de 30 de ani, în cea a Centrului de Zi pentru Copii. Este vorba de peste 20 de preșcolari care sunt înscriși și vor învăța aici. Urmează să se finalizeze și împrejmuirea. Clădirea este nouă, este renovată anul trecut, iar anul acesta am rezolvat documentația necesară pentru a putea muta micuții beneficiari aici.”, ne-a declarat viceprimarul Adrian Frîntură.
Se fac demersuri pentru transformarea unității în grădiniță cu program prelungit
Acesta este doar un prim pas în dezvoltarea sistemului de învățământ de la nivel local. ”Pregătim un proiect de hotărâre legat de schimbarea destinației Grădiniței Moșoaia în Grădinița cu Program Prelungit – Moșoaia. Dorim sa investim pentru copii, fiind astfel alături de părinții care au nevoie de un echilibru între viața de familie și cea de serviciu, dar și să-și știe copiii în siguranță. Propunem acest program care face o diferență reală în viața copiilor – îi echipează cu abilități de viată independentă, le îmbogățește cunoștințele, le crește gradul de adaptabilitate la un context școlar sau la viața socială, în general. Invităm toți părinții interesați, ce au copiii în ciclul preșcolar, să ia legătura cu domnul director Costeleanu Iulian, tel. 0764288284 și să completeze o cerere, în acest sens. Răspunsurile primite ne ajută să construim un program cât mai apropiat de nevoile reale ale părinților și implicit ale copiilor din comuna Moșoaia, cu un buget adaptat realităților din comunitatea noastră.”, este mesajul transmis de către administrația locală.
De asemenea, se fac eforturi și pentru a asigura transportul elevilor din localitate către unitatea de învățământ.
Am solicitat Ministerului Dezvoltării 2 microbuze 16+1, autovehicule electrice și am depus pe PNRR cerere de finanțare pentru realizarea a două stații de încărcare. Ambele vor fi în satul Smeura, una la școala veche și una lângă magazinul Jam.”, a mai adăugat viceprimarul comunei Moșoaia.