Primari, directori şi oameni de afaceri aşteaptă sentinţele în dosarele DNA Piteşti
Mai multe procese penale în care pe lista acuzaţilor apar personalităţi cunoscute ale judeţului se apropie de final, după ce instanţele care le judecă au rămas în pronunţare. În următoarele săptămâni sunt aşteptate sentinţele în cinci astfel de speţe, patru dintre acestea fiind dosare de corupţie deschise de DNA.
Dosarul Hidroelectrica – de 7 ani în instanţă
Cel mai vechi dintre dosarele aflate încă pe rolul instanţelor şi în care se aşteaptă încă sentinţa pe fond este dosarul Hidroelectrica, ce împlineşte deja 7 ani de când se judecă. În acest dosar, fostul director adjunct al Hidroelectrica Curtea de Argeş, Florin-Octavian Oprea, a fost acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual şi că ar fi primit mită aproximativ 165.000 de lei de la omul de afaceri Ştefan Vulparu, manager al societăţii Asnet Telecom, în schimbul unor contracte preferenţiale cu compania energetică de stat. Potrivit DNA, cu banii primiţi, Oprea şi-ar fi cumpărat o maşină de lux, un Mercedes GLK 4 Matic, care apărea pe numele mamei fostului director, anchetatorii susţinând că astfel ar fi încercat să ascundă provenienţa banilor. Un an mai târziu, DNA a trimis în judecată o altă cauză ce a vizat prejudicierea Hidroelectrica prin încheierea de contracte preferenţiale, de această dată, pe lângă Oprea şi Vulparu, pe lista inculpaţilor apărând, printre alţii, şi directorul general Constantin Metehoiu. Cele două dosare au fost ulterior conexate în instanţă.
La începutul lunii februarie, au avut loc dezbaterile finale, iar cauza a rămas în pronunţare, Tribunalul Argeş stabilind ca termen data de 31 martie pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii. Procesul nu se va finaliza însă, fiind foarte probabil ca sentinţa – indiferent care ar fi aceea – să fie atacată cu apel de partea nemulţumită.
Două sentinţe în pronunţare pentru fostul director Metehoiu
Fără vreo legătură cu celălalt dosar, fostul director general al Hidroelectrica Curtea de Argeş, Constantin Metehoiu, este judecat pentru fapte de corupţie şi într-o altă cauză. Acesta este acuzat că, pe vremea când era director, şi-ar fi construit cu banii Hidroelectrica un ponton pentru propriile ambarcațiuni de agrement, pe un teren care îi aparţinea, prejudiciul fiind estimat la 325.879 lei. Judecat la Tribunalul Argeş pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată, şi participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, fostul director de la Hidroelectrica Curtea de Argeş aşteaptă sentinţa şi în acest dosar după ce instanţa a rămas în pronunţare, următorul termen, care ar putea fi ultimul dacă judecătorii nu amână pronunţarea, fiind programat pe 14 aprilie. Şi în cazul său, sentinţa va putea fi atacată cu apel.
Primarul de la Oarja ar putea afla verdictul săptămâna viitoare
Primarul comunei Oarja, Constantin Bâlea, are şi el emoţii mari zilele acestea, în condiţiile în care săptămâna viitoare este foarte probabil să afle verdictul în dosarul său de corupţie, în care a fost trimis în judecată în urmă cu peste cinci ani. Edilul este acuzat de DNA că, în perioada 2012-2014, ar fi semnat mai multe devize şi procese-verbale de recepţie pentru lucrări care în realitate nu ar fi fost realizate, prejudiciul fiind calculat la suma totală de 201.080 lei, bani care au intrat în conturile omului de afaceri Dumitru Stan. Acesta din urmă este acuzat şi de spălare de bani, după ce ar fi încercat, prin diverse tertipuri financiare, să mascheze provenienţa unei părţi din suma primită. Pe 18 martie, Tribunalul Argeş ar trebui să dea verdictul pe fond, având în vedere că deja a amânat de trei ori pronunţarea sentinţei, care nu va fi însă definitivă.
Nicolae Gavrilescu mai are o lună de aşteptat până la aflarea sentinţei
Fostul edil al comunei Călineşti, Nicolae Gavrilescu, este şi el pe cale să afle prima sentinţă din dosarul său. În 2019, procurorii DNA Piteşti au dispus trimiterea sa în judecată pentru abuz în serviciu, fiind acuzat că, în calitate de primar, ar fi dispus plata unor lucrări la valori supraevaluate şi ar fi prejudiciat astfel primăria de 113.514 lei. Completul Tribunalului Argeş care judecă această cauză a rămas în pronunţare la ultimul termen şi a stabilit ca dată pentru emiterea sentinţei 15 aprilie.
Instanţa Supremă – în pronunţare în procesul procurorului Vişinoiu
- Săptămâna aceasta, mai exact joi, 10 martie, procurorul Cătălin Vişinoiu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş ar putea afla sentinţa în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă. Magistratul este considerat vinovat de producerea unui accident de circulaţie, el fiind şoferul maşinii, în urma căruia pasagerul din dreapta şi-a pierdut viaţa. În prima instanţă, Curtea de Apel Constanţa l-a găsit vinovat şi l-a condamnat la un an de închisoare cu suspendare, apelul fiind judecat de către Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care la ultimul termen a dispus amânarea ulterioară a pronunţării. Pentru procurorul Vişinoiu, acesta ar putea fi nu numai verdictul final, ci şi sfârşitul carierei de magistrat, deoarece, conform legii privind statutul magistraţilor, procurorii sau judecătorii condamnaţi penal definitiv, chiar şi cu suspendare, sunt excluşi din magistratură.