Primăria Piteşti – obligată de judecători să autorizeze demolarea unui monument istoric

de | 09.11.2023 19:00 | Administrație, Din ediția tipărită, Importante, Pitești

🔻 Victorie în instanţă a notarilor Căunei-Florescu: Primăria Piteşti – obligată de judecători să autorizeze demolarea unui monument istoric

Încă o clădire-monument istoric din Piteşti este ameninţată cu buldozerele! E drept, imobilul, altădată o vilă superbă, este la un pas să se prăbuşească şi, pentru a-şi putea recăpăta farmecul de odinioară, ar trebui reconstruită de la zero. Proprietarii, nimeni alţii decât notarii Mariana şi Gheorghe Căunei-Florescu, au solicitat la sfârşitul anului trecut eliberarea unui certificat de urbanism care prevede demolarea clădirii, însă municipalitatea a emis un document nefavorabil. Săptămâna trecută, soţii Căunei-Florescu au obţinut o victorie de etapă în procesul pe care l-au intentat Primăriei Piteşti.

► Primăria Piteşti a refuzat să dea 150.000 de euro pe Casa Cioflan

În anul 2017, Primăria Piteşti, prin decizie a Consiliului Local, a ales să nu îşi exercite dreptul de preempţiune la achiziţionarea imobilului situat pe str. Victoriei, nr. 64, imobil aflat pe lista monumentelor istorice şi cunoscut sub denumirea de „Casa Cioflan” şi care se vindea cu 150.000 de euro. De refuzul municipalităţii au profitat, se pare, notarii Mariana şi Gheorghe Căunei, cunoscuţi şi ca dezvoltatori imobiliari, care au cerut în decembrie 2022 eliberarea unui certificat de urbanism pentru această proprietate.

Primăria Piteşti a emis însă pe 18 ianuarie 2023 un certificat de urbanism nefavorabil, pe motiv că nu sunt respectate prevederile Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, iar în luna aprilie Mariana şi Gheorghe Căunei-Florescu au acţionat în judecată municipalitatea, solicitând anularea documentului şi emiterea unui nou certificat.

► Tribunalul Argeş a dat undă verde la demolare

Pe 20 octombrie 2023, un complet specializat pe contencios administrativ şi fiscal din cadrul Secţiei civile a Tribunalului Argeş a admis acţiunea soţilor Căunei-Florescu, obligând primăria să emită un certificat de urbanism care să autorizeze demolarea „Casei Cioflan”:

Admite excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive a municipiului Piteşti. Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Admite acțiunea.

Dispune anularea certificatului de urbanism nr. 52/18 01 2023 emis de către primarul municipiului Piteşti şi obligă Instituţia Primarului să emită un nou certificat de urbanism favorabil, în conformitate cu cererea înregistrată la nr. 66215/08 12 2022 şi în conformitate cu documentaţia tehnică depusă pentru C.U. şi să autorizeze lucrările de demolare pentru construcţia C1, nr. cadastral 100891, C.F. nr. 100891 a municipiului Piteşti, construcţie aflată în strada Victoriei, nr. 58 fost 64 – P+E.” – se arată în încheierea de şedinţă.

Decizia tribunalului nu este însă una definitivă, ea putând fi atacată cu recurs. În paralel, soţii Căunei-Florescu se judecă cu Ion Cioflan, fostul proprietar al casei-monument de lângă sediul Poliţiei Argeş, care cere anularea actului de vânzare către cei doi notari, existând, se pare, unele neînţelegeri în cadrul tranzacţiei.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Stațiile GPL din Argeș de unde vă puteți alimenta autoturismele!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Căunei-Florescu | Pitești | Primăria Pitești | Tribunalul Argeș

Ultimele articole